Home » Religii » Crestinism » Erezii » ARIANISMUL

Clarviziune, Parapsihologie, Prezicerea viitorului, viversum.ro, Consiliere telefonica gratuita

ARIANISMUL

Invatatura lui Arius (256-336), preot in Alexandria, care, invocand unele texte biblice, a sustinut ca fiinta lui Dumnezeu este unica si a tras concluzia ca Fiul nu are o natura identica cu Tatal. In conceptia lui Arius, Fiul este prima creatie a Tatalui, schimbabil, marginit si chiar capabil de a pacatui. Scopul pentru care Dumnezeu a creat pe Fiul face parte din planul de creare a lumii, fiindca Dumnezeu nu putea crea universul material decat cu ajutorul unei fiinte intermediare.

Dumnezeu nu se poate atinge el insusi de materie, caci s-ar intina. Arius mai sustine ca a fost o vreme cand Dumnezeu nu a fost Tata, pana a-l crea pe Fiu, deci a fost exclusiv. De aceea, Arius numeste pe Fiu mai mic decat Tatal si supus Tatalui. Separand firea Tatalui de cea a Fiului, Arius face o diferenta intre nascut si creat, de unde si inferioritatea Fiului. Fiul e Dumnezeu, nu in mod autentic, prin nastere, ci este ulterior creat, de aceea Fiul are un inceput. "A fost un timp cand Fiul nu era", adica Tatal a existat inainte de, si fara, Fiul. Fiul nu este de aceeasi natura cu Tatal, dar se deosebeste de celelalte creaturi terestre.

El e cea dintai dintre creatii, intelepciunea creata sau chipul lui Dumnezeu, instrumentul prin care Tatal a creat celelalte creaturi. Desi a fost aparat de Eusebiu, episcop de Nicomidia, Arius a fost criticat de episcopii Alexandru si Atanasie din Alexandria. Sinodul 1 Ecumenic (Niceea 325) formuleaza raspunsul impotriva tezei ariene sub diverse expresii: "care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii", "nascut, iar nu facut", "cel de o fiinta cu Tatal".

Esenta Fiului ar fi identica (homoousios) cu a Tatalui, iar nasterea sa din Tatal ar fi dintotdeauna, ceea ce inseamna ca Tatal n-a existat vreodata fara Fiul. Discipolii lui Arius s-au separat apoi in doua grupuri: unii care sustineau ca nimic nu e comun intre Tatal si Fiu (eunomienii), altii sustineau ca Fiul are o esenta asemanatoare cu a Tatalui (homeenii).

Disputa ariana nu s-a sfarsit cu Sinodul 1 Ecumenic, deoarece arianismul a fost adoptat de catre urmasii imparatului Constantin cel Mare, Constant (353-362) si Valens (364-378), care i-au combatut pe partizanii Crezului de la Niceea. Arianismul a influentat profund viata bisericeasca multe secole de-a randul (fiind promovat in ziua de azi de secte ca Martorii lui Iehova, de exemplu). Arianismul a fost un mod rational-uman de intelegere a crestinismului.



Va puteti abona la acest site prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website:


Atentie!!!

Multe din articolele acestui site sunt bazate pe evenimente ce nu pot fi verificate, va rugam sa le considerati proza fantastica.

Drepturi

Toate drepturile rezervate autorilor de drept. Razboiulnevazut.com va autorizeaza sa vizualizati, copiati si imprimati documentele pentru uz necomercial si strict personal. Luand in considerare aceasta autorizare, sunteti de acord ca orice copie a acestor documente sa pastreze toate specificatiile legate de drepturile de autor mentionate aici.

Cauta in site

Citeste



Vizitati




Clarviziune, Parapsihologie, Prezicerea viitorului, viversum.ro, Consiliere telefonica gratuita