Razboiul nevazut Cauta in site
 
   
  Home » Religii » Bahai  
 

Bahai

Baha'i

Inca de la inceputurile sale, acum un secol si jumatate, credinta Baha'i a sustinut idei revolutionare pentru acea epoca: eliminarea oricaror prejudecati, egalitatea completa a sexelor, recunoasterea unitatii marilor religii, eliminarea saraciei si bogatiei extreme, educatia universala, armonia între stiinta si religie, echilibrul sustinut între natura si tehnologie, stabilirea unui sistem federativ mondial bazat pe siguranta colectiva si unitatea umanitatii, relativitatea adevarului (inclusiv a celui religios), unicitatea fiintei umane. Credinta Baha'i este azi una din religiile mondiale de mare crestere si atractie spirituala.

Originar din orasul iranian Shiraz, primul sau lider religios, Ali-Muhammad Shirazi (1819-1850), supranumit "Bab" ("poarta", aluzie la poarta deschisa spre o noua era), declara ca este "Mihdi" ("Cel condus de Dumnezeu"), incarnarea sperantelor eschatologice ale musulmanilor shiiti. Acuzat de deviere religioasa, a fost arestat la Tabriz (Iran) in 1848. Noua credinta progresista ameninta intreaga traditie aparata de integrismul islamic, motiv pentru care au urmat represalii sângeroase din partea autoritatilor religioase si politice ale tarii: adeptii masacrati, Ali-Muhammad Shirazi împuscat etc.

In acel moment, stafeta a fost preluata de Mirza Husayn-Ali (1817-1892), care si-a luat numele de Baha'u'llah ("Gloria Domnului"). Fiu al unor nobili din Teheran, a ales o viata plina de privatiuni, fiind, din cauza credintei sale, exilat la Bagdad (Irak), apoi la Constantinopol si, in final, in Palestina. Declarând ca este "cel prin care se manifesta spiritul lui Dumnezeu", el relanseaza noua credinta, numarul adeptilor crescând. Biografia lui prezinta un marcant paralelism cu vietile lui Krishna, Zoroastru, Buddha, Abraham, Moise, Isus si Mohammed, marii intemeietori ai religiilor mondiale. In timpul sederii sale la Bagdad, începe redactarea unor texte care vor constitui baza credintei Baha'i. Una dintre primele sale lucrari ("Cartea certitudinii", 1853), expune conceptia Baha'i referitor la relativitatea si evolutia fenomenului religios de-a lungul istoriei. Bazându-se pe fapte istorice si pe textele sacre ale religiilor mozaice, crestine si musulmane, Baha'u'llah ofera o noua interpretare a vietii colective a umanitatii, o interpretare opusa oricarui fel de absolutism sau integrism religios. Credinta Baha'i va fi din acest moment perceputa ca o sfidare, nu numai de catre fundamentalistii musulmani, ci de toti integristii, indiferent de religie.

Conform conceptiei lui Baha'u'llah, menirea religiei, care nu trebuie sa fie inteleasa ca o credinta, ca o ideologie, este aceea de a crea raporturi de adevarata fraternitate între toti oamenii. De asemenea, asa cum o teorie stiintifica este apreciata dupa rezultatele sale cuantificabile, tot asa o religie, care nu este un scop in sine, trebuie judecata dupa capacitatea ei de a promova iubirea si unitatea intre credinciosi. Ea reprezinta, pe de o parte, o relatie autentica între Dumnezeu si om si, pe de alta parte, între toate fiintele umane. In acest cadru, fanatismul nu are loc: o crima ramâne o crima, indiferent daca a fost facuta in numele Domnului sau nu. Baha'u'llah a interzis, de altfel, orice recurgere la forta pentru impunerea doctrinei Baha'i, apreciind ca tocmai crimele comise in numele unui ideal suprem reprezinta contradictia interna fundamentala a istoriei umanitatii.

Raspândirea credintei Baha'i in Occident a inceput in 1911, dupa calatoria in Europa si USA a celui de-al treilea mare reprezentant al ei, Abdu'l-Baha ("Servitorul lui Dumnezeu", 1844-1921), fiul lui Baha'u'llah. El participa la conferinte si dezbateri, unde subliniaza universalitatea si umanismul credintei Baha'i, caracterul sau nesectar si neideologic. Se formeaza mici comunitati de credinciosi, dar apar si represalii, mai ales in Germania nazista. Dupa 1917, bolsevicii critica marea comunitate Baha'i din Ashabad, ca si pe cea din Moscova sau Leningrag, sfârsind prin interzicerea acestei religii considerate antirevolutionare. De precizat ca Baha'i impartaseste anumite idealuri umaniste ale marxismului, dar, datorita fundamentului sau spiritual si religios, se afla in contradictie cu teza materialista asupra lumii.

Astazi, credinta Baha'i are aproximativ 6 milioane de adepti in peste 235 de state si teritorii dependente de pe intreg cuprinsul globului, textele sale fiind traduse, cel putin in parte, in peste 800 de limbi. Bahaii traiesc în peste 116.000 localitati din toata lumea. Din 1948, comunitatea internationala Baha'i a fost acreditata la ONU ca organizatie neguvernamentala. Conform statisticilor, aceasta religie este, dupa crestinism, cea mai raspândita din lume din punct de vedere geografic. In unele state, cum ar fi Brazilia, guvernul a salutat contributia Baha'i la evolutia societatii, dar in cea mai mare parte a tarilor musulmane adeptii acestei credinte sunt inca defavorizati. Caracterul global al credintei Baha'i se reflecta în compozitia membrilor ei. Bahaii constituie un microcosmos în care sunt reprezentate, practic, toate natiunile, grupurile etnice, culturile, profesiunile si clasele sociale. Aproape 2100 grupuri etnice si tribale formeaza rândurile sale si constituie entitatea organizata cea mai diversa si extinsa din lume.

Mesajul fundamental proclamat de Baha'u'llah: nu exista decât un singur Dumnezeu, o singura rasa umana, iar diversele religii ale lumii au constituit etape în revelarea planului divin. In aceasta epoca moderna, afirma el, umanitatea a ajuns aproape la maturitate colectiva. Asa cum promiteau scripturile tuturor religiilor, a sosit ora în care popoarele lumii trebui sa se integreze pasnic într-o societate globala. Pamântul este numai o tara si umanitatea cetatenii sai. Cu crearea unei retele unificate de consilii locale, nationale si internationale, discipolii Baha'i au reusit sa formeze o comunitate mondiala diversa si foarte extinsa, posesoare a unui tipar de viata proprie, capabil sa ofere societatii un model optimist de colaborare, armonie si activitate sociala.

Haifa (Israel) este centrul mondial al credintei Baha'i si resedinta Parcului cu acelasi nume. Decizia ca sediul mondial al Baha'i-ului sa fie la Haifa a fost luata ca urmare a faptului ca nici o alta tara din acea zona geografica nu a oferit o libertate mai mare de desfasurare a activitatii religioase a acestei promitatoare credinte.

Va puteti abona la acest site prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website:


- Ingerul pazitor
- 666 EVERYWHERE
- 9 palate si 8 directii
- A cui fiica este Mama Omida?
- Acatistul Maicii Domnului
- Accident bizar
- Acvarii si plante
- Adevarul despre HOROSCOP
- ADOPTIANISMUL
- Adventistii
- AFTARODOCHETISMUL
- Amintiri despre Parintele Porfirie
- Anabaptistii
- ANATEMATISMELE Sfantului Chiril al Alexandriei
- ANOMALIILE APEI
- Antenele GSM
- Apocalipsa
- APOLINARIANISMUL
- Apostolului Petru
- Appollonius din Tiana
- Arhangheli
- ARIANISMUL
- Arme psihice
- Asasinarea lui JFK
- Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani
- Astrologie
- Atac misterios in Bucegi
- Atlantida
- Bahai
- Baptistii
- Bioenergie
- Biserica martirilor lui Tudor
- Biserica Nou-Apostolica
- Biserica Unificarii
- Biserica Universala
- Biserici
- Bizar pe Terra
- Blestemele dincolo de superstitii
- Blestemul florilor de pe mormint
- Blestemul lui Decebal
- Blestemul lupilor
- Bogomilii
- Brahmanismul
- Buddismul
- Calculator antic
- Calea de intoarcere in timp
- Calugarul bizar
- Calvinii
- Care sunt regulile postului
- Cartiile cu Harry Potter
- Castelul IULIA HASDEU
- Catalog demonic
- Catelul pamantului
- Catolicii
- Catrenele lui Nostradamus si anul 2012
- Ce este o secta?
- Ce-au vrut sa spuna
- Cel mai eficient ucigas
- Cele 7 Sfinte Taine Crestine
- Cele trei Sha
- Civilizatii disparute
- Clopotei de vant
oglinzi si fluiere

- Confucianismul
- Consecinţe ale evoluţionismului
- Conspiratia mondiala
- Control mental cu microunde
- Copii si televizorul
- Copiii lui Dumnezeu
- Copilul care vede noaptea ca ziua
- Creatura care a speriat Oltenia
- Credinte populare
- Credinte populare de Joia si Vinerea Mare
- Crestinii dupa Evanghelie
- Crestinism
- Cristalul – cheie universala periculoasa
- Cristalul care sangereaza
- Crucea trista
- Cultul Cavalerilor Danubieni
- Cutremure in Romania
- Dacii
- Darwinism intunecat
- Datini si credinte romanesti
- De ce are Pastele data schimbatoare?
- De unde vine credinta
- Demoni
- despre Avort
- Despre copii
- Diavolul
- DONATISMUL
- Drumurile subterane de sub munti
- Ecumenism
- Efectul de piramida
- Eminescu nu a murit nebun
- Eminescu stia ca marea Neagra fusese pamant sfant
- Energia misterioasa a piramidei
- Enigma amintirilor din viata anterioara
- Enigma pietrelor care cad din cer
- Enigma sirenelor din Marea Neagra
- Enigme ale reincarnarii
- Enigmele cimitirului de la Milesti
- Esenienii
- Experiment Pitesti
- Fantana blestemata de la Colelia
- Fantoma de la Gherla
- Fantomele ucigase
- Feng Shui
- Fiara cu sapte capete
- Fiii luminii
- Flori de pe alte planete
- Francmasonerie
- Frica
- Giganti necunoscuti
- GNOSTICISMUL
- Grupul de rugaciune de la Cluj
- Harry Potter si homosexuali
- Harta bolilor din Romania
- Hinduismul
- Hipnoza
- Hipnoza si NLP
- Hlastii
- Horoscop
- Horoscop valabil pentru toate zodiile
- HOTARARILE SFINTELOR SINOADE ECUMENICE
- Hotie prin hipnoza
- Iarba fiarelor
- ICONOCLASMUL
- In apropierea mortii
- Inochentistii
- Insula pastelui
- Intamplari bizare
- Internetul si pornografia
- Interpretare vise
- Intoarcerea vrajitoarei
- Islamul
- Istoria necunoscuta a romanilor
- Iudaismul
- Kogaiononul
- Legea atractiei
- Legionarii
- Linkuri crestine
- Lista pacatelor
- Luptator pe calea catre Dumnezeu
- Luteranii
- Magia cercului
- Magia Cristalului
- MANIHEISMUL
- MARCIONISMUL
- MARGARINA distruge IMUNITATEA
- Martorii lui Iehova
- Mayan Inca Aztec Egyptian Prophecy 2012
- Medicina Naturista
- MESALIANISMUL (Euhitismul)
- Minuni
- MISA in presa romaneasca
- Mister si magie in Bucegi
- Misterele din Valea Crucilor
- Misterul Cetatii de la Poenari
- Misterul creierului viu
- Misterul de la Grota cu aburi
- Misterul de la Pestera Muierii
- Misterul marelui mormant
- Misterul oamenilor de foc
- Misterul sarpelui de casa
- Misterul spiritelor de la han
- Misterul zeilor din Bucegi
- MODALISMUL
- Molocanii
- MONOFIZISMUL
- MONOTELISMUL
- MONTANISMUL
- Monumentul de la Adamclisi
- Mormonii
- Nasterea Bisericii
- Nazarineni
- Nebunia oracolelor si a vrajilor
- NESTORIANISMUL
- New Age
- Oameni care dispar si apar
- Oastea Domnului
- Obiceiuri in postul Pastelui
- Omul care vorbea cu serpii
- Orasul blestemat
- OZN
- OZN-uri in istoria romanilor
- Padurea Baciu
- Pasarile sinucigase de la Rachiti
- PELAGIANISMUL
- Pentecostalii
- Pestera Sfantului Andrei
- Piramide
- PNEUMATOMANISMUL
- Pocainta hotului
- Podul de la Drobeta Turnu Severin
- Polul sud al Lunii
- Posesiuni demonice
- Postul Pastilor
- Preotul sfinteste tot
- Presbiterienii
- Prietenii lui Smith (Partasia)
- Primii crestini din Dacia
- Profeti
- Profetii descifrate in Biblie
- Profetiile false ale lui Padre Pio
- Profetiile lui SUNDAR SINGH
- Proiectul HAARP
- Psalmul 100
- Psalmul 50 - David - de multumire
- Pubertate prematura
- Puterea talismanelor
- Radiatiile Hartmann
- Radiestezie
- Raelienii - Ufolatrii
- Raportul Pentagonului
- Razboi meteorologic
- RAZBOI METEOROLOGIC IMPOTRIVA ROMANIEI
- Razboiul crestinilor cu diavolii
- Razboiul duhovnicesc
- Razboiul nevazut pentru controlul lumii
- RELIGIA DACILOR
- Religia etruscilor
- Religia grecilor
- Religia romanilor
- Religii in Egipt
- REZONANTA SCHUMANN
- Ritual cu oglinzi
- Ritualuri
- Romanul care s-a retras din lume
- Roswell
- Rugaciuni
- Salvari misterioase
- Salvat de Ingerul pazitor
- Sarmizegetusa
- Satul uitat de Dumnezeu
- Scientologie
- Scoala WALDORF
- Scrisoare deschisa catre un astrolog
- Semnele timpului
- Semnele Zilei de Apoi Materiale musulmane
- Semnificatia numelui de botez
- Sex
- Sfarsitul lumii
- Sfinti
- Simonie
- Smerenia
- Spiritism
- Stapanul inelelor din Romania
- Stigmatul cristic
- Stilistii
- Strada bantuita
- Stundistii
- Suflete fara odihna
- Superstitii din vechime
- TABLITELE DE LA TARTARIA
- TABLITELE DE SMARALD ALE LUI THOTH
- Tacerea
- Tai Sui
- Taina celui de al doilea botez
- Taina conacului de la Mandac
- Taina romanilor din desert
- Talismanele la vechile popoare
- Taoismul
- Taul blestemat
- Tehnica de lupta a diavolilor
- Telepatia
- Templul de la Sinca Veche
- Teoria conspiratiei
- THEOPASHISMUL
- Topul tornadelor
- Traditia Arcasului
- Traditii romanesti de Anul Nou
- Triunghiul Bermudelor
- Ucigasii de la distanta
- Unde cerebrale
- Unitarienii
- Vaccinul contra poliomelitei omoara
- Video Yoghin
- Vointa - arma secreta a zeilor
- Vom comunica neuronal
- Vraji care subjuga
- VRĂJITORIA
- Vrajitorie ratata
- Yoga
- Zgomotul
- Zidurile din Sacsayhuaman
 
 
Site non-profit. Toate drepturile rezervate autorilor de drept. Razboiulnevazut.com va autorizeaza sa vizualizati, copiati si imprimati documentele pentru uz necomercial si strict personal. Luand in considerare aceasta autorizare, sunteti de acord ca orice copie a acestor documente sa pastreze toate specificatiile legate de drepturile de autor mentionate aici.
Razboiul nevazut is powered by MODx Content Management System | Greeny blu design by heartlessg