Biserica Harapului
In comuna Contesti din Judetul Dambovita, exista uitat de ani si de lume un vestigiu straniu. Ani de zile lumea a trecut puntea dintr-un sat in altul, fara sa stie ca la doar cativa pasi sub ei se gaseau ramasitele unei constructii deosebite. Si de unde sa stie bietii de ei, oamenii acelor locuri cand parintii si bunicii lor le spuneau ca ce se vede sunt pieterle de la moara veche, moara luata de apele raului. Si aveau dreptate.
Ceea ce nu stiau ei era faptul ca sub pietrele morii se odihneau ramasitele unui schit vechi de aproape 400 de ani, pe ale carui ramasite s-a construit moara veche. Legenda spune ca totul s-a petrecut dupa retragerea ostilor turcesti conduse de Sinan Pasa. Stiut fiind faptul ca trupele otomane au folosit drumul Targovistei. Un ienicer arab din armata lui a fost luat prizonier de soldatii romani, el fiind dat in grija slujitorilor unui boier care stapanea zona respectiva. Nimeni nu stie ce s-a intamplat cu slujitorul lui Allah si supusul lui Mahomed, dar acesta s-a crestinat, luandu-si numele de Ion.
Ca recompensa pentru fapta sa, arabul a fost eliberat si i s-a dat o bucata de pamant cat sa-si incropeasca o gospodarie. Dar arabul a refuzat si a plecat departe de oameni, considerand ca timpul care i-a mai ramas de trait trebuie sa-l dedice Domnului. Drept pentru care a plecat departe de lume, oprindu-se acolo unde mai tarziu aveau sa fie ridicate satele Boteni si Contesti. Aici, din lemn si lut, a ridicat un schit micut. Seara de seara, toaca suna in pustiul campiei chemand la rugaciune pe credinciosi.
Ciudatenia schitului consta nu numai din faptul ca la el slujea un calugar negru, ci si din picturile de pe peretii micutei biserici. In interior era zugravit chipul Mantuitorului si al celor 12 apostoli, pe cand luau cina cea de taina. Dar toti erau... negri si purtau turbane. Iar slujbele zilnice le tinea in limba lui. Doar slujbele la marile sarbatori le tinea intr-o romana stalcita, chiar daca nu era nimeni sa-l asculte. Putini au fost cei care s-au abatut pe durata vietii arabului pe acolo.
Intr-un document al vremii se aminteste despre micuta biserica, atunci cand un boier i-a daruit 10 ha de pamant. Ce a facut pustnicul in vremea asta nu se stie. Se cunoaste doar modul in care a murit. Asta a fost pe vremea razboaielor purtate de Radu Serban Voda cu turcii. In timpul unei incursiuni de jaf o ceata de achingii au ajuns si la schitul arapului. Poate ca intamplator sau poate cu porunca speciala. L-au prins pe calugar, l-au schingiuit si l-au crucificat, lasandu-l sa moara pe cruce.
Cat despre biserica au ars-o din temelii. Soldatii romani care ulterior au ajuns pe locul fostului schit l-au gasit pe pustic mort, cu un zambet straniu pe buze. Iar sub cenusa, sfidand legile oamenilor, au gasit o icoana a Mantuitorului. A unui Mantuitor negru, asa cum fusese calugarul, cu privirea blanda si hotarata, totodata, pe care timpul lasase urmele durerii si ale dezamagirii. Dar in ochii Lui se catea speranta. Iar pe obrazul stang al chipului era o lacrima de sange. Icoana a fost luata pentru a intra in tezaurul domnesc, de unde i s-a pierdut urma.
Pe ramasitele schitului vechi a fost construita, mult mai tarziu, o moara pentru localnici. Iar apele Dambovitei spala locul binecuvantat, ducand cu ele o intamplare apusa, care isi are locul ei in cronica crestina a acelor ani insangerati.
Eliszar
Va puteti abona la acest site prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website: