Catelul pamantului
Catelul pamantului
Noua, cei din generatia de acum, numele de "catelul pamantului" nu ne mai spune mare lucru. Unii dintre noi ne mai amintim de povestile pe care le-am citit in copilarie. Dar consideram ca e vorba doar despre cuvinte inventate de povestitori care doreau sa placa cititorilor lor. Niciodata nu ne-a trecut prin cap ca dincolo de simplele vorbe mai traieste o realitate de demult, o traditie a stramosilor nostri si implicit a noastra.
"Catelul pamantului" chiar este un animal din fauna romaneasca. Oarecum asemanator cu cartita, dar cu ochii ascunsi sub piele, orbetele traieste sub pamant si se hraneste cu radacini. O legenda di Regatul vechi spunea ca demult, in vremuri indepartate, orbetele era un caine ca toti ceilalti si ca pazea gospodaria unui om foarte bogat. Cum in acele timpuri Dumnezeu obisnuia sa-l ia pe Sfantul Petru si sa se plimbe printre oameni ca sa le vada nevoile, in plimbarile lui a ajuns si la gospodaria bogatanului. Fiind imbracat in cersetor, bogatanul a asmutit pe Dumnezeu cainele de paza. Doar ce l-a privit Cel Puternic si bogatasul s-a facut scrum. Iar cand Domnul s-a uitat la animal, acesta a orbit dintr-o data si s-a facut tot mai mic. Dupa care a intrat in pamant. De atunci "catelul pamantului" duce o viata subterana, traind mai mult pe langa cimitirele satelor, in apropierea stalpilor, crucilor si troitelor.
Este asemanator cu un caine lung, scund si de culoare alba. Gura este puternica iar glasul este foarte strident. In special noaptea iese de prin gaurile din pamant, de prin scorburi sau din rape tainice si umbla latrand in apropierea drumurilor, a padurilor si a pustiurilor. Este un fel de paznic al cimitirelor. Daca vreun mort nu a fost ingropat cum trebuie, dupa datina lasata de Dumnezeu, orbetele il musca de nas sau de urechi. Putini oameni au vazut cu ochii lor orbetele. majoritatea se feresc de el, caci are o forta nemaipomenita si ii poate distruge pe toti cei care incearca sa-i faca rau. Mai mult, latratul lui anunta nenorociri, iar cel care il aude la miezul noptii, in mod sigur va fi pandit de necazuri.
In anumite zone din Ardeal, se spune ca legenda orbetelui incepe chiar de dinainte de facerea lumii. Dumnezeu si Diavolul, prin intermediul albinei, ar fi cerut sfatul catelului despre cum sa adune pamantul sub cer. Catelul s-a prefacut a nu sti raspunsul la intrebarea albinei. Dar albina, care cunostea caracterul multiplu al orbetelui, dupa ce i-a cerut sfatul doar s-a prefacut ca a plecat. Drept pentru care, crezandu-se singur, animalul divin a divulgat taina, vorbind cu sine insusi. Atunci albina i-a spus secretul Domnului.
Descantec pentru vindecarea bubelor
Medicina traditionala romaneasca vorbeste despre orbeti ca fiind o boala caracterizata prin aparitia multor bube pe picioare. Cei bolnavi se vindecau cu leacuri vechi si descantece. Bolnavii trebuiau sa tina post 7 zile inainte de a merge la vraci si inca 2 saptamani dupa descantec. La sfarsit bolnavul trebuie sa mearga la biserica sa se impartaseasca. In timpul descantecului, bolnavului i se presara pe picioare cenusa de alun pe picioare, dupa care cenusa este adunata intr-un vas de lut nefolosit si aruncata intr-o gradina, padure sau pe cursul unei ape curgatoare.
Duminica pe inserat,
Fata lui Jar-Imparat
A dat
Un bal minunat;
Toate bubitele le-a strigat,
Numai pe orbeti nu i-a chemat.
Ei s-au suparat
Si s-au umflat
Eu cu cenusa i-am presarat,
Cu matura i-am maturat,
Peste gard i-am dat.
Sa ramana X. curat,
Luminat, stralucitor
Ca steaua din cer,
Ca Luceafarul sfant,
Ca roua de pe pamant,
Ca argintul strecurat,
De la Maica Precista dat!
Catelul pamantului in poeziile lui Eminescu
Vechimea legendelor despre catelul pamantului si aura mistica ce a inconjurat mereu intamplarile cu orbeti, au atras atentia si lui Eminescu. In capodopera sa <Strigoii>, Eminescu arata un respect deosebit valorilor spirituale mostenite de noi de la daci. Cum traditiile au ramas aproape neschimbate in zonele de munte, acolo unde rezistenta armata impotriva cotropitorilor de orice neam a fost mai mare, <Strigoii> lui Eminescu au ca habitat de desfasurare a evenimentelor sacerdotale muntii sfinti ai Daciei, locurile in care preotii s-au retras pentru a pastra nealterata mostenirea primita de la stramosi.
" In numele sfantului
Taci, s-auzi cum latra
Catelul Pamantului
Sub crucea de piatra."
Moartea iubitei sale il face pe Arald, conducatorul cotropitorilor avari sa apeleze la sacerdotii din munti, la cei care, slujind zeii nemuritori, puteau sa ii redea viata femeii pe care o iubea. Ajungand la vechiul si straniul templu al dacilor, regele Arald, aude latratul prevestitor de nenorociri al fapturii subpamantene:
Ajuns-a el la poala de codru-n muntii vechi,
Izvoara vii murmura si salta de sub piatra,
Colo cenusa sura in parasita vatra,
In codri-adanci catelul pamantului tot latra,
Latrat cu glas de zimbru rasuna in urechi.
Ajutat de batranul uitat de vreme, Arald isi vede iubita si refuza sa se mai intoarca in lumea reala. In felul acesta, destinul, anuntat din timp de catelul pamantului, isi urmeaza drumul implacabil, avarul platind cu propria sa viata dreptul de a intra in lumea stranie a spiritelor.
Eliszar
Va puteti abona la acest site prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website: