Comorile romanilor
Poarta spre lumea de dincolo
Timp de sute de ani, zona Valcei a fost nu doar un loc de refugiu din calea navalitorilor ci si un loc de depozitare a comorilor acestui neam, ci si un loc de pastrare a valorilor spirituale, de renastere a credintei. In felul acesta pot fi justificate si multele biserici si schituri care se gasesc la tot pasul, presarate pe micii munti care se gasesc in zona.
La mai bine de 20 de km de Iezer, in sus, pe drumul care duce de la Cheia catre Muntele Buila, exista un loc care pare desprins din legendele celor vechi. Departe de orice asezare omeneasca, intr-un loc in care vintul suiera si da glas celor mai cumplite lighioane ale vazduhului, exista un loc de rugaciune si de inchinaciune: este schitul despre care se spune c-ar fi intemeiat de Pahomie, cu sute de ani in urma.
Drumul care duce acolo se sfarseste brusc, in fata unei stinci, lasind impresia ca o forta fantastica ar fi pus stinca in fata celui care ar vrea sa treaca mai departe, ca si cand, dincolo de acel hotar natural s-ar gasi tarimul celalalt. De sus se scurg apele a doua mici cascade. “Aici, pe vremuri, era un templu prin care se putea patrunde in imparatia de dincolo. Dar toti cei care voiau sa treaca hotarul acesta, trebuiau sa se spele in apele care cad de pe stinca si sa paseasca pe poarta doar dezbracati, ca sa arate paznicilor ca nu au ginduri ascunse. Dar si asa multi isi lasau oasele pe acolo, pentru ca paznicii portii puteau citi in cugetul omului si vedeau daca e om ascuns sau om bun”, ne spune doamna Irina Petcu, speolog.
Legenda care a ajuns pana la noi spune ca vechiul schit ar fi fost intemeiat de Pahomie Monahul si de Sava Haiducul si ca Pahomie, in realitate, ar fi fost marele ban Barbu Craiovescu, disparut brusc din istorie, in urma unor neintelegeri cu domnitorul Mihnea cel Rau. Cei mai multi pun divergentele pe seama luptelor politice din acea vreme, dar realitatea se pare ca depasea puterea de intelegere a unora. Marele Ban Barbu facea parte dintr-una din familiile vechi, ale sarabilor (deveniti Basarabi, n. a.), pazitori ai comorilor din vechime.
Cum Mihnea voia sa puna mina pe tezaur, Barbu a preferat sa se retraga in munti si sa protejeze secretul comorii. Doamna Petcu ne spune in continuare: “Nimeni nu vorbeste despre vechiul templu care ar fi fost cladit la intrarea in stinca, toata lumea fiind convinsa ca Pahomie, adica Barbu si unul din capitanii saI, Sava, devenit, in legenda, haiduc, ar fi intemeiat schitul cel vechi. Eu am gasit un text vechi in care se spunea ca Pahomie, cand a venit pe aceste meleaguri, ar fi ucis un balaur imens, care nu lasa pe nimeni sa se apropie.
Ori e stiut ca balaurul sau dragonul sau cum vreti sa-I spuneti, era un animal sacru pentru vechii daci care pusesera coada sa pe steag. Spunea textul cel vechi ca balaurul traia intr-o pestera si ca cei care intrau nu mai ieseau vreodata. Nimeni nu-l vazuse ci toti vedeau doar un abur verde si urit mirositor care iesea din cand in cand din launtrul muntelui. Pahomie ar fi intrat in pestera si ar fi stat, cu rugaciuni, timp de trei zile si trei nopti iar cand ar fi iesit ar fi pus prima scandura a schitului”.
Aurul zeilor
Tot de la dumneaei aflam ca nu trece nici un an fara ca vinatorii de comori care se avinta pana acolo sa nu gaseasca ceva: ori cateva monede de aur ori obiecte din argint sau aur ori chiar cate un vas plin cu monede.
“Asta nu face decit sa-mi intareasca ipoteza cum ca in zona ar fi fost un templu mult mai vechi iar ceea ce gasesc acum vinatorii de comori sunt, de fapt, ofrande aduse zeitatilor in urma cu 2-3.000 de ani. SI e clar ca, undeva, in galeriile sapate adinc, se gaseste si marea comoara rivnita de toti”.
Chiar daca stiu de existenta comorii, valcenii se tem sa o caute. Ei sunt convinsi ca aceasta ar fi blestemata, pentru ca altfel ar fi gasit-o cineva pana acum. Domnul Ilarie Popa, profesor de istorie, ne spune ipoteza dumnealui.
“Schitul cel vechi nu se gasea acolo unde este acuma constructia, ci la vreo doi kilometri mai departe. Este o zona inconjurata de padure, unde sunt trei izvoare care se scurg in adincul muntelui, nimeni nu stie unde. Eu am studiat mult arhivele locale si am descoperit ca acolo, pe vremuri ar fi fost o pestera care s-a surpat ulterior si nu se mai vede nimic. Am fost si cu aparatele si am vazut urma unei galerii la o adincime de vreo 24 de metri, care se largeste brusc in dreptul unei poienite, dar cine sa sape atitia metri de stinca? Iar cu explozibil nici nu se pune problema, ca nu e voie”. Tot dumnealui ne spune ca cea mai mare descoperire facuta in zona s-ar fi petrecut in 1988, cand un padurar a dezgropat un vas cu cateva zeci de monede de aur din secolul I i. H., alaturi de un coif de aur purtat de capeteniile dace.
“Asta arata cit de vechi era templul si cate bogatii mai trebuie sa existe in zona.Pentru ca aceste ofrande erau ingropate acolo unde spuneau sacerdotii ca le indicasera zeii si niciodata nu se gaseau doua in acelasi loc”, continua domnul Popa. Dumnealui are o teorie proprie, anume ca templele vechi, din zona de munte, erau asezate pe filoane de aur.
“Prin aur se putea comunica cel mai usor cu zeii, asa ca sacerdotii construiau templul, de regula, ori in apropierea unui riu unde se gasea aur, ori in apropierea unei pesteri unde se gasea vreun filon de aur. Stramosii nostri credeau ca filoanele de aur isi au radacinile in lumea zeilor si de aceea aduceau ofrande din aur acestora. Era felul lor de a multumi zeilor pentru darurile primite. Iar darurile primite trebuiau sa se intoarca la zei, prin intermediul ofrandelor. Era o lege nescrisa, un echilibru universal, un circuit al aurului de la zei catre oameni, apoi din nou catre zei, pentru ca acestia sa-l dea, mai departe, si altor oameni care aveau nevoie de el. In felul acesta era cercetata si credinta celui care primea aur: daca el intorcea o parte din aur catre zei, atunci era protejat mai departe el si familia lui. Daca pastra aurul doar pentru sine, el si familia sa erau distrusi pentru ca distrugeau echilibrul impus de zei”.
“Ne paste moartea pe toti”
Locuitorii comunei doljene Terpezita stiu din mosi stramosi ca o padure de la ei ascunde secretul unei comori fabuloase. Oamenii spun ca acolo s-ar afla, inca, tezaurul de pe vremea lui Vlad }epes. Inainte de a lua drumul muntilor pentru a ajunge in Ardeal, Vlad a trimis citiva credinciosi sa duca tezaurul la Manastirea Tismanei, de unde urma sa-l ia la intoarcere. Dar, prin tradarea unui boier, Radu cel Frumos, fratele lui Vlad si domnitor al }arii Romanesti, a aflat incotro se indrepta tezaurul.
O data cu Radu au aflat si turcii si atunci, o ceata de achingii au luat drumul Doljului pentru a pune mina pe comoara. Carele cu bogatii nu au mai ajuns la Tismana ci au fost ingropate de credinciosii lui Voda. Prinsi de turci si torturati, acestia au preferat sa moara decit sa tradeze increderea voievodului lor. Turcii i-au ucis si drept represalii au ucis tot satul din apropiere, fiind convinsi ca satenii stiau ceva. Apoi, timpurile fiind tulburi, achingii au trecut iarasi Dunarea, fara nici un fel de tezaur.
De atunci, multi voievozi au incercat sa dea de urma comorii, dar fara sa reuseasca vreunul. Se spunea numai ca, la un moment dat, familia Craiovestilor ar fi reusit sa puna mina pe aur, acest lucru explicand ascensiunea rapida a acestei familii cit si faptul ca, la un moment dat, au existat chiar domnitori din rindul sau.
Dar desi stiu ca in preajma lor se gaseste o comoara, satenii din Terpezita prefera sa nu o caute, convinsi ca o comoara se lasa singura gasita de catre cel caruia ii este menit sa o gaseasca, iar pe ceilalti ii distruge. Domnul R.D., inginer agronom, in varsta de 63 de ani, isi aminteste cum, la vremea cand fusese repartizat la CAP-ul din zona, unul dintre lucratori ar fi descoperit cateva ulcele pline cu monede de aur.
“Ara cu tractorul si deodata s-a opintit plugul in ceva atit de tare, ca aproape a darimat tractorul. Cand s-a dat jos sa vada de la ce I s-a tras, numai ce vede sub brazda o bucata de zid. A luat omul o cazma si un tirnacop ca sa scoata piatra din ogor si atunci a descoperit ulcelele cu aur. Le-a dat autoritatilor si in saptaminile urmatoare au venit de la Bucuresti si au sapat totul. Nimeni nu avea voie sa patrunda acolo, ca era paza de la Militie. Au sapat o groapa imensa, de citiva metri adincime si lunga de vreo 40 de metri si se vedeau, de departe, niste ziduri ingropate – ce fel de ziduri or fi fost, nu pot sa stiu. Oamenii vorbeau ca s-au mai gasit niste ulcioare cu bani, dar eu nu le-am vazut. Apoi cei de la Bucuresti au acoperit totul si au plecat”.
Localnicii ar vrea sa se vada cu aurul, dar in acelasi timp se tem ca acesta le-ar aduce nenorociri.
“Daca duhurile necurate care pazesc comoara se supara, ei se pot razbuna pe intreg satulsi-l pot rade de pe suprafata pamintului. Nu-i lucru de saga. Daca vreunul ar dezgropa comoara si ar strica rostul duhurilor, apaI atuncea ne paste moartea pe toti”, ne spune o batrana, tanti Rada, despre al carui fost sot oamenii spun ca ar fi murit inecat dupa ce gasise vreo 50 de piese de aur.
“L-am gasit, maica, cu capul intr-o baltoaca din obor, adinca de un lat de palma numai. N-a fost lucru curat”.
Batrana a ingropat restul monedelor in padure, fara sa spuna cuiva unde anume”.
Craniile din adancurile pesterii Izverna
Desi nu este la fel de cunoscuta ca alte locatii asemanatoare, Pestera Izverna, din Muntii Mehedinti este strabatuta nu doar de turisti cit mai ales de cautatorii de comori. Pentru ca acolo, in adincurile sale, se spune ca ar fi ingropat tezaurul Serbiei, din vremea in care cei doi printi mostenitori, Milan Obrenovici si Mihail, se certau pentru tron in a doua jumatate a secolului XIX. Cum Mihail pusese mana pe tron, Milan incerca sa ajunga cu tezaurul national in Polonia, unde ar fi traI in exil pana la un moment propice. In ultima clipa, printul s-a decis sa ingroape comoara pe teritoriul Romaniei. Asa se face ca cele 80 de care cu poveri au fost ingropate in Pestera Izverna.
Aproape trei ani de zile mai multi zidari au pregatit un lacas special in pestera, astfel incit nimeni sa nu poata ajunge la comoara in afara de cel care stia secretul. Unii dintre localnici mai tin minte povestile batranilor lor despre locul in care ar fi fost ingropata comoara. Gura pesterii fusese zidita ca sa nu poata trece prin ea mai mult de un car cu boi. Apoi intrai in galeria principala, lata de vreo 6 metri si inalta de vreo 10. Acolo se putea vedea izvorul care trecea pe sub peretele din vest.
Din galeria principala, soldatii din garda sapasera un loc in jos iar mesterii zidisera patru incaperi, ultimele doua mai largi iar cele doua din apropierea galeriei principale mai inguste. In ultima incapere a fost ingropata cea mai mare parte din comoara, inclusiv insemnele voievodale ale printului mostenitor. In cea de a treia, s-a pus multa piatra si mult pamint. In a doua incapere zidita s-au lasat doua care cu poveri, pentru eventualii hoti, sa-I convinga ca aceea e toata comoara. Iar in prima incapere, au fost ingropate trupurile martorilor, a tuturor celor care cunosteau secretul comorii si peste ei s-a aruncat piatra si pamint.
Iar izvorul care se vede si acum in galeria principala a fost indreptat spre cele patru incaperi iar acestea au fost inundate. Pestera este, intr-adevar, plina de lacuri in care turistii se scufunda fie de placere fie in cautarea comorilor. “Multi turisti ies din apa cu cate un craniu in mina sau cu cate un os de om. SI uneori mai ies si cu cate o podoaba de aur, semn ca undeva, prin apropiere, ar fi si comoara”, ne spune domnul Ionita Vasile, proprietarul unei pensiuni agroturistice din zona. Tot de la dumnealui aflam ca, inainte de al doilea razboi mondial, un individ ar fi descoperit un car intreg cu aur si ar fi plecat de acolo bogat. “Sigur a gasit momeala, dar se vede ca ori nu a putut s-o ia pe toata ori a vrut sa se mai intoarca o data dar nu s-a mai intamplat, fiind ucis de un necunoscut. Apa izvorului a sapat in piatra si a mai scos la iveala cate o moneda sau chiar un pocal de aur, pe care l-a descoperit un neamt acum citiva ani”.
Apele ucigase care pazesc comoara
Si totusi, nu toti turistii se intorc teferi din drumurile lor subacvatice. Pentru ca pestera ascunde niste capcane nevazute. Se formeaza curenti puternici de apa. Pur si simplu, se rupe cate o bucata de stinca, iar apa patrunde cu repeziciune pe acolo, formind un curent extrem de puternic care tiraste cu el totul. Ultima data au murit aici doi turisti unguri in vara acestui an. Erau trei exploratori subacvatici si se intorceau, pur si simplu, catre iesire, prin acelasi loc pe unde trecusera cu o jumatate de ora mai devreme. Cel care a supravietuit povesteste cum, la un moment dat, a simtit ceva care il tragea in lateral. A mai apucat doar sa vada cum tovarasii saI dispareau intr-o galerie subacvatica si cum, in urma lor, galeria era astupata de o stinca imensa. Nu au mai putut scoate trupurile din pestera, iar al treilea turist a ramas socat de ceea ce vazuse. Domnul Ionita spune ca astea sunt capcane puse de mesterii care au ascuns comoara.
“Cand galeria comorii se goleste de apa, stincile se dat la o parte si o umplu la loc. In felul acesta au disparut multi turisti in pestera noastra”.
Tot de la dumnealui aflam ca o femeie din sat, acum in varsta de 47 de ani, ar fi vazut cu ochii ei comoara si din cauza asta ar fi paralizat complet. Totul s-a petrecut prin 1970, cand femeia avea doar 10 ani si intrase in pestera cu mai multi copii, sa se scufunde in lacuri. La un moment dat, fata nu a mai iesit la suprafata si ceilalti copii s-au scufundat dupa ea. Au gasit doar un inel care-i scapase de pe deget. SI toata lumea o dadea moarta pe micuta. La doua zile dupa eveniment, fata a aparut, tirindu-se, in gura pesterii. Din pacate, nu mai putea merge, dar vorbea destul de coerent. Spunea ca o luase curentul si o dusese prin cateva galerii subacvatice.
Din cauza lipsei de aer a lesinat. Cand si-a revenit si a deschis ochii, a vazut comoara. Apoi, in cateva ore, apa a umplut galeria cu apa si fata a incercat sa gaseasca cu disperare un loc de iesire. Tot curentul a scos-o de acolo. “Oamenii spun ca nu mai poate merge din cauza blestemului comorii, dar eu sunt sigur ca s-a lovit la spate de un zid din pestera. Cat despre comoara, eu nu cred ca a vazut-o. Cum sa vezi ceva in intunericimea aia de pestera?! Afara numai daca aurul sau altceva nu sclipea si facea lumina”, incheie domnul Ionita.
Intreg teritoriul Romaniei este strabatut de locuri in care, de secole, oamenii au ingropat comori. Uneori le-au ingropat din cauza invaziilor, pentru a le proteja, alteori le-au ingropat din cauze necunoscute de noi. Din pacate, orice tezaur scos la iveala in aceste zile este distrus de cautatorii de comori: fie ia calea strainatatii fie piesele sunt topite pentru a fi vindute ca aur si pierzindu-se, in felul acesta, adevarate dovezi istorice. Si totusi, autoritatile nu iau nici o masura. Ca si cum cineva, in spatele lor, ar avea tot interesul ca istoria adevarata a romanilor sa se piarda.
Eliszar
Va puteti abona la acest site prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website: