Crestinism
Creştinismul este una din cele trei mari religii monoteiste, alături de iudaism şi islam. Creştinismul îmbină tradiţii din iudaism, pe care le îmbogăţeşte cu mărturia Noului Testament. Cuvântul "creştin" vine din limba latină populară, de la christianus, derivat de la Hristos, deoarece Iisus/Isus din Nazareth este fiul lui Dumnezeu, şi Mesia. Cuvântul "Hristos", în limba greacă Χριστός Christós, "cel uns", este traducerea din limba ebraică a cuvântului Moşiach (arabă Masīh).
Instituţia specifică creştinismului este biserică. Autoritatea doctrinală este Sfânta Scriptură sau Biblia, la care se adaugă, în ortodoxie şi catolicism, tradiţia Bisericii, iar pentru catolicism şi Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea papei.
Diferitele dezvoltări istorice ale imperiului Oriental şi-ale celui Occidental (romano-barbar), cu trecerea timpului, au accelerat un proces de diferenţiere tot mai mare între cele două comunităţi creştine. Aceste diferenţieri atingeau atât aspecte doctrinare, cât mai ales formule liturgice şi criterii disciplinare interne.
O atare tensiune se manifestase deja în criza iconoclastă din sec. al VIII-lea, provocată de refuzul cultului imaginelor sacre (icoanelor) din partea aşa-ziselor „sectoare ale creştinismului bizantin” (iconoclasmul), şi apoi în schisma verificată între papa Nicolae I şi patriarhul Constantinopolului, Foţie (sec. al IX-lea).
Ruptura definitivă s-a produs în 1054, cu reciproca excomunicare a celor două Bisericii: Roma şi Bizanţ. Din acest moment creştinismul bizantin (cunoscut cu numele de Ortodox) se va dezvolta accentuând caracterul său organizativ conciliar şi „autocefal” (autonomia deplină a fiecărei Biserici naţionale, etnice), însă într-un cadru doctrinar şi liturgic comun (de ex. Biserica ortodoxă rusă, etc).
Cu toate acestea în Orient au rămas şi biserici în comuniune cu Roma, sau biserici care au revenit la această comuniune ca urmare a raporturilor organice cu Cetatea eternă (ex. Bisericile Orientale şi cele numite Uniate: armeană, coptă, caldee, ucraineană).
În Biserica romano-catolică, spre deosebire de cea bizantină, caracterizată de o accentuare crescândă a figurii papei şi a instituţiei politico-statale a Sfântului Scaun (Statul Papal), au fost repetate mişcări de contestare pe tot parcursul Evului Mediu, mişcări ce au condus la ulterioare desprinderi, mai mici în comparaţie cu aşa-zisa „Mare Schismă” orientală, dar nu lipsite de importanţă. Ele sunt de amintit la afirmarea treptată (în Occident) a idealurilor teocratice, care au coincis cu tentativa de încreştinare absolută (cu forţa) a societăţii şi cu afirmarea primatului puterii temporale a papei, chiar şi în comparaţie cu puterea împăratului.
Rezistenţa în faţa acestori dezvoltări (a puterii şi a primatului) precum şi a degradării progresive a obiceiurilor morale ale clerului au fost călăuzite de diferite mişcări atât din interiorul Bisericii romane (ex. noile ordine religioase: franciscani, dominicani etc.), cât şi din afara bisericii, de către schismaticii şi/sau de eretici, împotriva cărora n-au lipsit repercursiunile sângeroase (sec. al XI-lea până în sec. al XIII-lea: albingenzii, catarii, valdezii etc.).
Crescândul amestec între Biserica catolică şi puterea politică (numită „braţul decular al bisericii”) a stat la originea ulterioarelor fapte traumatice, cum ar fi de ex. proclamarea cruciadelor pentru eliberarea Ţării Sfinte, transferarea sediului papal la Avignon, schisma Occidentală dintre 1378-1417.
Ruptura cea mai importantă şi cu grave urmări pentru întreaga creştinătate a avut loc însă în sec. al XVI-lea, cu afirmarea Reformei protestante, provocată de starea gravă de decădere religioasă şi morală a Scaunului Romei şi favorizată de instanţele de reînnoire prezente în umanismul creştin (ex. Erasm din Rotterdam, Tomas Morus), pe lângă multe alte încercări de reformă catolică şi de reîntoarcere la puritatea credinţei prin fondarea unor noi Ordine religioase sau prin reînnoirea celor existente deja (ex. Francisc de Paolo).
Reforma protestantă a găsit în opera lui Martin Luther şi în situaţia germană deosebită originile sale imediate, dar această reformă foarte repede a implicat tot centrul şi nordul Europei, chiar dacă această implicare a fost cu caracteristicii specifice legate de diferitele condiţii naţionale (ex. formarea Bisericii Anglicane, predicarea lui Jean Calvin, cea a lui Henrich Zwingli ş.a.).
Procesul de divizare a creştinismului occidental a atins toate planurile: pe cel teologic, cu controversatele interpretării asupra libertăţii omului în faţa harului şi a condamnării (aşa numitele „controverse cu privire la predestinare”); pe plan liturgico-sacramental, controversele asupra sacramentelor, îndeosebi asupra Euharistiei şi a prezenţei reale a lui Christos sub speciile pâinii şi vinului; pe plan ierarhic şi disciplinar, raporturile dintre magisteriu şi libera interpretare a Scripturii, structura episcopatului, problema celibatului ecleziastic; pe plan organizativ, cu refuzul de a recunoaşte autoritatea (până atunci incontestabilă) a papei.
Pusă în faţa unei crize atât de grave, Biserica Catolică a reacţionat în cele din urmă cu mişcarea cunoscută mai apoi cu numele de „Contrareformă” şi, mai ales, cu opera Conciliului din Trento (1545-1563); un rol foarte mare (după părerea unor istorici: decisiv) l-a avut în această reacţie Societatea lui Isus (Iezuiţii), fondată de sf. Ignaţiu din Loyola, în 1534.
Odată cu căderea Constantinopolului sub dominaţie turcă (1453) stindardul creştinismului ortodox a trecut în mâinile Bisericii de la Moscova, ridicată la rang de Patriarhat în 1589, devenită prima aliată a Ţarilor ruşi. A început astfel procesul de identificare naţională între Biserică şi stat şi de reluare a cezaropapismului bizantin. În timp ce Biserica şi Ţarul se prezentau (şi într-o oarecare măsură erau) protectorii ortodoxiei, în mod deosebit a Bisericilor din Balcani căzute sub dominaţie otomană, s-a elaborat şi ideea Moscovei ca „a treia Romă”, chemată să revitalizeze întregul creştinism.
Biserici creştine
Va puteti abona la acest site prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website: