Razboiul nevazut Cauta in site
 
   
  Home » Profeti » EVANGHELIEI DUPA TOMA  
 

EVANGHELIEI DUPA TOMA

Prolog. 1 Acestea sunt cuvintele cele ascunse pe care le-a grait Iisus cel Viu si pe care le-a scris Didim Iuda Toma:

1. Si a spus [Iisus]: Oricine va gasi intelesul acestor cuvinte nu va gusta moartea. (TGTom. 1. Tom. 111. Ioan 8,51. Tom. Atl. 1)

2. Iisus a spus: Cel care cauta sa nu inceteze sa caute pana nu va gasi, si atunci cand va gasi se va tulbura, si daca se va tulbura, se va minuna si va fi rege peste tot. (Tom. 92. Tom. 94. Luc. 11,9-13. Mat. 7,7-11. Ev. Evreilor 4)

3. Iisus a spus: Daca cei care va conduc va zic: "Uitati-va, imparatia este in cer!" atunci pasarile vor ajunge inaintea voastra in cer; daca va spun ca [imparatia] este in mare, atunci pestii vor ajunge inaintea voastra . Ea [imparatia] insa se afla inlauntrul vostru si in afara voastra. Cand va veti cunoaste pe voi insiva, atunci veti fi cunoscuti si veti intelege ca sunteti fii ai Tatalui cel Viu. Dar daca nu va veti cunoaste pe voi insiva, atunci veti fi saraci si voi insiva veti fi saracie. (TGTom. 3. Tom. 51. Tom. 113. Deut. 30,11-14. Luc. 17,20-25. Mat. 24,23-28. Marc. 13,21-23. Rom. 10,5-6)

4. Iisus a spus: Omul batran de zile nu va pregeta sa-1 intrebe pe copilul cel mic, de numai sapte zile, despre locul vietii si va fi viu, caci multi dintre cei dintai vor fi cei din urma si vor deveni unul singur . (TGTom. 4. Luc. 10,21-22. Luc. 13,30. Mat. 11,25-30. Mat. 20,16. Marc. 10,31. Cop. Tom. 7,1-4. Hipolit Refutatio 5.7)

5. Iisus a spus: Cunoaste ceea ce este in fata ta, si ceea ce iti este ascuns iti va fi descoperit, caci nu este nimic ascuns care sa nu se arate. (TGTom. 5. Tom. 6. Luc. 8,16-17. Luc. 12,1-3. Mat. 10,26-27. Marc. 4,21-22)

6. Si ucenicii l-au intrebat, spunandu-i: Vrei sa postim ? In ce fel sa ne rugam ? Sa facem milostenie? De la care mancaruri sa ne abtinem ?  A spus Iisus: Nu mintiti, si ceea ce urati sa nu faceti, caci toate sunt descoperite in fata cerului si nu este nimic ascuns care sa nu se arate si nu este nimic acoperit care sa nu se descopere. (TGTom. 6. Tom. 5, Tom. 27. Tom. 104. Tob. 4,15. Luc. 6:31. Luc. 8,16-17. Luc. 11.1-4, Luc. 12,1-3. Mat. 6. Mat. 10,26-27. Marc. 4,21-22. Did. 8,1-3. Talmud Sabat 31a)

7. Iisus a spus: Ferice de leul acela pe care il va manca un om, caci leul se va face om. Si blestemat este omul pe care il va manca leul, caci [tot] om se va face leul . (Tom. 11. Tom. 60)

8. Si a spus [Iisus]: Omul seamana cu pescarul acela intelept care si-a aruncat navodul in mare si 1-a scos din mare plin cu pesti mici, iar intre acestia a cazut un peste mare si bun. Pescarul intelept a aruncat toti pestii mici inapoi in mare. El a ales fara nici o greutate pestele cel mare. Cine are urechi de auzit, sa auda!  (Mat. 13,47-50. Omiliile lui Filoxen 1,9)

9. Iisus a spus: Iata, semanatorul a iesit, si-a umplut mana [cu seminte si] le-a aruncat. Unele au cazut pe drum si au venit pasarile si le-au ciugulit; altele au cazut pe piatra si nu au prins radacini jos in pamant si nu au inaltat spice catre cer; altele au cazut intre spini care au inabusit semintele si viermii le-au mancat. Altele au cazut pe pamant bun si au dat roada buna spre cer: au produs saizeci pe masura si o suta douazeci pe masura. (Luc. 8,4-8. Luc. 8,11-15. Mat. 13,3-9. Mat. 13,18-23. Marc. 4,2-9. Marc. 4,13-20. Cop. Tom. 12,1-2. Apoc. Iacob 8,1-2)

10. Iisus a spus: Foc am aruncat asupra lumii, si iata, Eu il pazesc pana ce va dogori. (Luc. 12,49. Pistis Sophia 141)

11. Iisus a spus: Cerul acesta va trece si cel ce este deasupra lui va trece, si cei morti nu traiesc si cei vii nu vor muri. In zilele in care mancati ceea ce era mort faceati ca acesta sa fie viu. Atunci cand veti fi in lumina, ce veti face ? In ziua in care erati unu v-ati facut doi; [iar acum] cand sunteti doi, ce veti face?  (Tom. 7. Tom. 111. Isaia 34,4. Luc. 16,17. Luc. 23,32-33. Mat. 5,18. Mat. 24,34-35. Marc. 13,30-31. Dial. Mant. 56-57. Hipolit Refutatio 5.8.32)

12. Ucenicii i-au spus lui Iisus: Stim ca vei pleca de la noi . Cine va deveni mai marele peste noi ? Iisus le-a spus: Oriunde veti merge, va veti duce la Iacob cel Drept, datorita caruia s-au facut cerul si pamantul . (Luc. 9,46. Luc. 22,24-26. Marc. 9,33-35)

13. Iisus le-a spus ucenicilor lui: Asemui-ti-ma si spuneti-mi cu cine seman. A spus Simon Petru: Semeni cu un inger drept. A spus Matei: Semeni cu un filozof intelept. A spus Toma: Stapane, gura mea nu va ingadui nicicum sa spun cu cine semeni . Iisus a spus: Eu nu sunt stapanul tau deoarece ai baut si te-ai imbatat din izvorul acela clocotitor pe care eu l-am masurat. Si 1-a luat [pe Toma] si 1-a dus deoparte si i-a spus trei cuvinte . Cand Toma a venit la tovarasii lui, ei l-au intrebat ce i-a spus Iisus. Toma le-a spus: Daca v-as zice unul din cuvintele pe care [Iisus] mi le-a spus, ati lua pietre si le-ati arunca in mine si un foc ar iesi din pietre si v-ar mistui. (Tom. 28. Luc. 9,18-22. Luc. 21,34. Mat. 16,13-21. Ioan 4,13-15. Marc. 8,27-30)

14. Iisus le-a spus: Daca veti posti, veti zamisli voua pacat, si daca va veti ruga, veti fi osanditi, si daca veti face milostenie, veti face rau duhurilor voastre. Iar cand veti merge intr-o tara oarecare si veti strabate prin tinuturile [ei] si veti fi primiti, mancati ceea ce va vor pune in fata voastra, [si] vindecati pe cei bolnavi dintre ei. Caci ceea ce intra in gurile voastre nu va va spurca, ci ceea ce iese din gurile voastre, aceasta va va spurca . (Tom. 6. TGTom. 6. Tom. 27. TGTom. 27. Luc. 11,1-4. Luc. 9,1-6. Luc. 10, 1-12, Mat. 6,2-18. Mat. 10,5-15. Mat. 15,10-20, Marc. 6,7-13. Marc. 7,14-23. 1 Cor. 10,27. Fapt. 10,9-16. Fapt. 11,1-10. Did. 8,1-3)

15. Iisus a spus: Cand il veti vedea pe acela care nu a fost nascut de femeie, inchinati-va cu fata [la pamant] si sla-viti-1, [caci] acela este tatal vostru . (Coran 17,61. Psaltirea Maniheista 121, 25-33)

16. Iisus a spus: Poate oamenii gandesc ca eu am venit ca sa aduc pace lumii. Ei nu stiu ca am venit ca sa aduc dezbinari in lume, foc, sabie si razboi, caci [daca] vor fi cinci intr-o casa, trei vor fi impotriva a doi si doi vor fi impotriva a trei, tatal va fi impotriva fiului si fiul impotriva tatalui si vor sta de unul singur. (Tom. 10. Mih. 7,5-6. Luc. 12,49-53. Mat. 10,34-39. Marc. 13,12)

17. Iisus a spus: Va voi da ceea ce ochiul n-a mai vazut, nici urechea nu a mai auzit, nici mana nu a mai atins si nici nu a mai intrat [vreodata] in inima omului. (Isa. 64,13. Luc. 10,23-24. Mat. 13,16-17. 1 Cor. 2,9. Faptele lui Petru 39)

18. Ucenicii i-au spus lui Iisus: Spune-ne cum va fi sfarsitul nostru. Iisus a spus: Oare ati descoperit inceputul ca sa cautati sfarsitul ? Caci in locul unde este inceputul, acolo va fi si sfarsitul. Ferice de cel care sta intru inceput, caci el va cunoaste sfarsitul si nu va gusta moartea. (Tom. 1. Tom. 19. Tom. 85. TGTom. 1)

19. Iisus a spus: Ferice de cel care era de la inceput mai inainte de a fi. Daca imi veti fi ucenici si veti asculta cuvintele mele, aceste pietre va vor sluji. Caci aveti cinci pomi in rai  care nu se schimba vara si iarna si frunzele lor nu cad. Cel care ii va cunoaste nu va gusta moartea. (Tom. 1. Tom. 18. Tom. 85. TGTom. 1).

20. Ucenicii i-au spus lui Iisus: Spune-ne cu ce se aseamana imparatia Cerurilor. Le-a spus [Iisus]: Seamana cu o samanta de mustar, cea mai mica dintre seminte. Cand cade pe pamant lucrat rasare [din ea] un lujer mare si va fi adapost pentru pasarile cerului. (Iez. 17,22-24. Dan. 4,17-19. Mat. 13,31-42. Marc. 4,30-32. Dial. Mant. 88-89)

21. Maria  i-a spus lui Iisus: Cu cine se aseamana ucenicii tai ? [Iisus] a spus: Seamana cu niste copii mici care locuiesc pe un ogor care nu este al lor. Atunci cand proprietarii ogorului vor veni, vor spune: "Dati-ne inapoi terenul nostru". Ei se vor despuia in fata lor ca sa-1 dea inapoi, si le vor inapoia ogorul lor. De aceea va zic ca daca stapanul casei stie ca vine hotul, el va veghea inainte ca [hotul] sa vina si nu-i va ingadui sa patrunda in casa sa a imparatiei  sale, si sa ia bunurile lui. Vegheati inaintea lumii, fiti incinsi  cu putere multa incat hotii sa nu afle vreo cale de a ajunge la voi, caci al lor va fi castigul  pe care il asteptati. De-ar fi printre voi un om care sa priceapa ! Cand rodul s-a copt el a venit in graba cu secera lui si 1-a cules. Cine are urechi de auzit, sa auda! (Tom. 35. Tom. 37. Tom. 103. TGTom. 37. Fac. 3,7-11. Mat. 12,29. Mat. 24,37-44. Marc. 3,27. Luc. 11,21-22. Luc. 12,39-40. 1Tes. 5,2, 2Pet. 3,10. Apoc. 3,3. Apoc. 16,15)

22. Iisus a vazut niste prunci care sugeau lapte. A spus ucenicilor lui: Acesti prunci care sug lapte se aseamana cu cei care vor intra in imparatie. [Ucenicii] i-au spus lui: Oare vom intra in imparatie facandu-ne prunci? Iisus le-a spus: Cand veti face din doi unu, si veti face partea din afara totuna cu partea dinauntru si partea dinauntru totuna cu partea din afara, si partea de sus totuna cu partea de jos, si veti face din barbat si din femeie unul si acelasi, incat barbatul sa nu mai fie barbat si femeia sa nu mai fie femeie, si veti face [doi] ochi in locul unui ochi si o mana in locul unei maini, un picior in locul unui picior si un chip in locul unui chip, atunci veti intra in imparatie . (Tom. 46. Tom. 106. Tom. 114. Mat. 18,1-4. Mat. 19,13-15. Marc. 9,33-37. Marc. 10,13-16. Luc. 9,46-48. Luc. 18,15-17. Ioan 3,1-10. Gal. 3,28-29. Ev. Egiptenilor)

23. Iisus a spus: Va voi alege, unul dintr-o mie si doi din zece mii si vor sta ca unul. (Tom. 49. Tom. 75. Tom. 106. Eccl. 7,28. Mat. 22,14. Pistis Sophia 134)

24. Ucenicii lui au spus: Arata-ne locul unde esti, caci trebuie sa-1 cautam. [Iisus] le-a spus: Cine are urechi sa auda ! Lumina este inlauntrul unui om al luminii si [ea] lumineaza intreaga lume, iar daca nu lumineaza, atunci este intuneric. (Tom. 24. Mat. 6,22-23. Mat. 5,14-16. Luc. 11,33-36. Ioan 1,6-13. Ioan 8,12-16. Ioan 12,35-36. Ioan 14,2-7. Dial. Mant. 8. Dial. Mant. 14. Dial. Mant. 27-28. Dial. Mant. 60-63. Dial. Mant. 77-78)

25. Iisus a spus: Iubeste-1 pe fratele tau ca pe propriul tau suflet si ai grija de el ca de lumina ochilor tai . (Lev. 19,18. Mat. 22,34-40. Marc. 12,28-34. Luca 10,25-29. Rom. 13,8-10. Gal. 5,13-15. Barn. 19,5)

26. Iisus a spus: Paiul din ochiul fratelui tau il vezi, dar barna din ochiul tau nu o vezi. Cand vei scoate barna din ochiul tau vei vedea ca sa scoti paiul din ochiul fratelui tau. (TGTom. 26. Mat. 7,1-5. Luc. 6,37-42)

27. Daca nu veti posti de lumea [aceasta], nu veti afla imparatia. Daca nu veti face sabatul, sabat, nu il veti vedea pe Tatal . (Tom. 6. Tom. 14. Tom. 104. TGTom. 6. TGTom. 27. Mat. 9,14-17. Mat. 12,1-8. Marc. 2,23-28)

28. Iisus a spus: Am stat in mijlocul lumii si m-am aratat lor in carne si i-am gasit pe toti beti si nu am gasit pe nici unul din ei insetat. Sufletul meu s-a umplut de durere pentru fiii oamenilor, caci ei sunt orbi in inimile lor si nu vad. Caci deserti au venit pe lume si tot deserti cauta sa iasa din lume, dar acum ei sunt beti. Cand se vor trezi din [betia] vin[ului] insa, se vor cai. (TGTom. 28. Luc. 21,34-36. Ioan 1,14)

29. Iisus a spus: Daca a fost carnea facuta pentru suflet, aceasta este o minune; iar daca sufletul [a fost facut] pentru trup, aceasta este minunea minunilor. Insa eu ma minunez de cum aceasta mare bogatie s-a salasluit in aceasta saracie. (Tom. 87. Tom. 112. TGTom. 29. Rom. 8,1-8. Gal. 5,16-26)

30. Iisus a spus: Acolo unde sunt trei zei, ei sunt zei. Acolo unde sunt doi sau unul, eu sunt cu el . (Tom. 22. Tom. 23. Tom. 49. Tom. 75. Tom. 106. TGTom. 30+77)

31. Iisus a spus: Nici un profet nu e primit in satul lui si nici un medic nu vindeca pe cei care il cunosc. (TGTom. 31. Mat. 13,57-58. Marc. 6,4-5. Luc. 4,23-24. Ioan 4,43-45)

32. Iisus a spus: Cetatea zidita pe un munte inalt si bine intarita nu poate cadea si nici nu poate fi ascunsa. (TGTom. 32. Mat. 5,14-16)

33. Iisus a spus: Ceea ce vei auzi in urechea ta, sa propovaduiesti de pe acoperisurile voastre la urechea cealalta . [Caci] nimeni nu aprinde o faclie ca s-o puna sub [obroc] si nici nu o pune intr-un loc ascuns, ci o pune in sfesnic ca oricine intra sau iese sa vada lumina ei. (TGTom. 33. Mat. 5,14-16. Mat. 10,26-27. Marc. 4,21-23. Luc. 8,16-17. Luc. 12,2-3)

34. Iisus a spus: Daca un orb va calauzi pe un [alt] orb, amandoi vor cadea in groapa. (Mat. 15,14. Luc. 6,39)

35. Iisus a spus: Este cu neputinta ca cineva sa intre in casa celui puternic si sa-1 ia cu forta, decat daca il leaga de maini. Atunci il vor misca din casa lui. (Tom. 21. Tom. 103. Mat. 12,22-30. Marc. 3,23-27. Luc. 11,14-23)

36. Iisus a spus: Nu va faceti griji din zori pana in seara si din seara pana in zori pentru ceea ce veti pune pe voi . (TGTom. 36. Mat. 6,25-34. Luc. 12,22-34. Dial. Mant. 51-52)

37. Au spus ucenicii lui: Care va fi ziua cand te vei infatisa noua si care este ziua cand te vom vedea ? Iisus a spus: Cand va veti despuia si nu va veti rusina si veti lua hainele voastre si le veti pune sub picioarele voastre, ca niste copii mici, si le veti calca , atunci il veti vedea pe Fiul Celui Viu si nu va veti teme. (Fac. 3,7-11. Tom. 21. TGTom. 37. Ev. Egiptenilor)

38. Iisus a spus: De multe ori ati dorit sa auziti cuvintele acestea pe care vi le spun voua si nu ati avut de la cine altcineva sa le auziti . Vor fi zile cand ma veti cauta si nu ma veti gasi. (TGTom. 38. Mat. 13,17. Luc. 10,23-24. Luc. 17,22. Ioan 7,32-36. Iren. Adv. Haer. 1.20.2)

39. Iisus a spus: Fariseii si carturarii au luat cheile cunoasterii  si le-au ascuns. Nici ei nu au intrat, nici nu i-au lasat pe cei care doreau sa intre. Iar voi fiti isteti ca serpii si curati ca porumbeii. (Tom. 102. TGTom. 39. Mat. 10,16. Mat. 23,13. Luc. 11,52)

40. Iisus a spus: O mladita de vie a fost sadita in afara Tatalui  si nu s-a intarit [si de aceea] va fi smulsa si nimicita. (Mat. 15,13. Ioan 15,1-6)

41. Iisus a spus: Celui care are  i se va da, iar celui care nu are i se va lua si putinul pe care il are . (Tom. 70. Mat. 13,10-13. Mat. 25,14-30. Marc. 4,24-25. Luc. 19.11-27)

42. Iisus a spus: Fiti trecatori .

43. I-au spus ucenicii lui: Cine esti tu de ne spui aceste lucruri? [Iisus a raspuns: Oare] din cele ce eu va spun nu va dati seama cine sunt eu? Dar voi ati ajuns ca iudeii, caci ei iubesc pomul si urasc rodul si iubesc rodul dar urasc pomul. (Tom. 45. Mat. 7,15-20. Mat. 12,33. Luc. 6,43-45)

44. Iisus a spus: Oricine va spune ceva  impotriva Tatalui va fi iertat si oricine va spune ceva impotriva Fiului va fi iertat, dar oricine va spune ceva impotriva Sfantului Duh nu va fi iertat nici pe pamant, nici in cer. (Mat. 12,31-32. Marc. 3,28-30. Luc. 12,10)

45. Iisus a spus: Strugurii nu se culeg din spini si nici smochinele nu se culeg din ciulini, caci [acestia] nu dau roade. Omul cel bun scoate [cele] bune din vistieria lui; [iar] omul cel rau scoate [cele] rele din vistieria lui cea rea, care este in inima lui, caci din prisosinta inimii lui el scoate [cele] rele. (Tom. 43. Mat. 7,15-20. Mat. 12,33-37. Luc. 6,43-45)

46. Iisus a spus: De la Adam pana la Ioan Botezatorul, nimeni dintre cei nascuti din femeie nu s-a ridicat deasupra lui Ioan Botezatorul incat sa plece ochii [in fata] lui . Iar eu v-am zis: acela dintre voi care va fi [ca unul] mic va cunoaste imparatia si va fi mai inaltat decat Ioan. (Tom. 22. Mat. 11,11. Mat. 18,3. Marc. 10,15. Luc. 7,28)

47. Iisus a spus: Este cu neputinta ca un om sa incalece pe doi cai sau sa intinda doua arcuri [in acelasi timp], si este cu neputinta ca un slujitor sa slujeasca la doi stapani [caci] il va cinsti pe unul si il va dispretui pe celalalt. Nici un om band vin vechi nu doreste imediat sa bea vin nou. Nu se toarna vin nou intr-un burduf vechi, ca nu cumva acesta sa crape, si nu se toarna vin vechi intr-un burduf nou, caci [vinul] s-ar strica. [Tot asa] nu se coase petece vechi pe o haina noua, caci [aceasta] s-ar rupe. (Mat. 6,24. Mat. 9,16. Marc. 2,21. Luc. 5,36-39. 2 Pseudo-Clem. 6,1-6)

48. Iisus a spus: Daca doi vor face pace unul cu celalalt in aceeasi casa, ei vor spune muntelui: "Misca-te!", si [muntele] se va misca . (Tom. 106. Mat. 17,19-20. Mat. 21,18-22. Marc. 11,20-25. Luc. 17,5-6. 1 Cor. 13,2)

49. Iisus a spus: Fericiti [sunteti] cei singuri si alesi, caci veti ajunge in imparatie. Caci de acolo sunteti si acolo va veti intoarce . (Tom. 23. Tom. 75. Tom. 106. Mat. 22,14)

50. Iisus a spus: Daca va vor zice: "De unde sunteti?", spuneti-le: "Noi am venit din lumina, din locul unde lumina a luat fiinta prin ea insasi, a stat [pe picioare] si s-a aratat in chipul lor". Daca va vor zice: "Voi sunteti ?", spuneti-le: "Noi suntem copiii ei [ai luminii] si alesii Tatalui celui Viu". Daca va intreaba: "Care este semnul Tatalui vostru in voi?", spuneti-le: "O miscare si o odihna". (Tom. 83. Tom. 84)

51. Ucenicii i-au spus: Cand va fi ziua in care se vor odihni cei morti? Si cand va fi ziua in care va veni lumea cea noua ? [Iisus] le-a spus: Ceea ce asteptati a venit [deja], dar voi nu o cunoasteti. (Tom. 3. Tom. 113. TGTom. 3. Luc. 17,20-21. Dial. Mant. 16)

52. Ucenicii i-au spus: Douazeci si patru de profeti au grait in Israel si toti au vorbit despre tine . [Iisus] le-a spus: Ati lasat la o parte pe Cel viu dinaintea voastra si ati grait despre cei morti. (1 Pet. 1,10-12. Ev. Evreilor 2)

53. Ucenicii i-au spus: Taierea imprejur ne este de folos sau [nu]? [Iisus] le-a spus: Daca ar fi de folos, tatal lor i-ar fi nascut din mama lor [deja] taiati imprejur. Insa adevarata taiere imprejur, in duh, este cu totul folositoare. (Rom. 2,25-29. 1 Cor. 7,17-19. Filip. 3,3. Col. 2,11-14)

54. Iisus a spus: Fericiti cei saraci, caci a lor va fi imparatia Cerurilor. (Luc. 6,20. Mat. 5,3)

55. Iisus a spus: Cine nu-si uraste tatal si mama nu poate fi ucenicul meu, si [cine nu] isi uraste fratii si surorile si nu isi ia crucea, asa cum am facut eu , nu va fi vrednic de mine. (Tom. 99. Tom. 101. Mat. 10,34-39. Mat. 16,24-25. Marc. 8,34-35. Luc. 14,25-33)

56. Iisus a spus: Oricine a cunoscut lumea a gasit un cadavru  si lumea nu este vrednica de cel care a gasit un cadavru. (Tom. 80. Tom. 111. Kephalaia Maniheista XLVII 120,31-121,2.)

57. Iisus a spus: imparatia Tatalui se aseamana cu un om care are semanatura [buna]. Dusmanul lui a venit in timpul noptii si a semanat neghina asupra semintei celei bune. Omul nu le-a dat voie [lucratorilor] sa smulga neghina. El le-a spus: "Sa nu veniti sa smulgeti neghina si sa smulgeti si graul impreuna cu ea. Caci in ziua recoltei neghinele se vor vedea limpede, vor fi smulse si arse". (Mat. 13,24-30. Marc. 4,26-29)

58. Iisus a spus: Fericit este omul care s-a chinuit , caci a gasit viata. (1 Pet. 3,14)

59. Iisus a spus: Priviti spre Cel Viu cat timp sunteti vii, ca nu cumva sa muriti, sa cautati sa-1 vedeti si sa nu-1 puteti vedea. (Ioan 7,33-34. Ioan 8,21. Ioan 13,33)

60. Au vazut  un samaritean care cara un miel, intrand in Iudeea. A spus [Iisus] ucenicilor lui: Acela in jurul mielului . [Ucenicii] i-au spus: Ca sa-1 omoare si sa-1 manance. [Iisus] le-a spus: Cat timp e viu nu il va manca, dar daca il omoara si acesta devine cadavru [atunci il va putea manca]. Ei au spus: Nu poate face altfel. [Iisus] le-a spus: Asemenea si voi cautati pentru voi un loc intru odihna, ca sa nu deveniti cadavre si sa fiti mancati . (Tom. 7. TGTom. 7. Tom. 11)

61. Iisus a spus: [Din] doi [care] se vor odihni acolo pe un pat, unul va muri si celalalt va trai. Salomeea a spus [lui Iisus]: Cine esti tu, omule ? Ca [trimis] din [partea] cuiva, ai urcat pe patul meu si ai mancat la masa mea . Iisus i-a spus: Eu sunt cel ce apare din cel ce este unu ; mi s-au dat din cele ale Tatalui meu. [Ea i-a spus:] Eu sunt ucenica ta. [Iisus i-a spus:] De aceea iti spun: Cand [cineva] va fi unu , se va umple de lumina, iar cand [cineva] se va imparti, se va umple de intuneric. (Mat. 24,37-44. Mat. 11,25-27. Luc. 10,21-22. Luc. 17,26-35. Ioan 3,31-36. Ioan 13,1-4. Theodotus 36,1-2)

62. Iisus a spus: Eu spun tainele mele acelora [care sunt vrednici de] tainele [mele]. Ceea ce face dreapta voastra sa nu o stie stanga voastra . (Mat. 6,2-4. Mat. 13,10-17. Marc. 4,10-12. Luc. 8,9-10. Clem. Alex. Stromata 5.10.63.7)

63. Iisus a spus: Era un om bogat care avea multe bogatii. El [si-]a spus: "Voi folosi bogatiile mele ca sa seman, sa secer, sa plantez si sa umplu hambarele mele  cu roade, [in asa fel] ca sa nu am nevoie de nimic". Acestea erau gandurile lui [pe care le avea] in inima lui. Si chiar in noaptea aceea a murit. Cine are urechi, sa auda ! (Luc. 12,13-21. Sir. 11,18-19)

64. Iisus a spus: Un om avea oaspeti si, cand a pregatit masa, 1-a trimis pe slujitorul sau ca sa-i cheme pe oaspeti. S-a dus la primul [si] i-a zis: "Stapanul meu te cheama". [Acela] i-a spus: "Am niste bani pentru niste negustori care vin la mine deseara si eu merg sa fac comenzi la ei. Cer iertare [ca nu pot veni la] masa". S-a dus [slujitorul] la altul [si] i-a spus: "Stapanul meu te cheama". [Acela] i-a spus: "Am cumparat o casa si sunt chemat pentru cateva zile; nu voi avea ragaz". S-a dus [slujitorul] la altul [si] i-a spus: "Stapanul meu te cheama". [Acela] i-a spus: "Prietenul meu se insoara si eu ii fac masa si nu pot merge. Cer iertare [ca nu pot veni la] masa". S-a dus [slujitorul] la altul [si] i-a spus: "Stapanul meu te cheama". [Acela] i-a spus: "Am cumparat o mosie, ma duc sa iau arenda si [de aceea] nu pot veni. Cer iertare". A venit slujitorul [si] i-a spus stapanului sau: "Cei pe care i-ai chemat la masa s-au scuzat". Stapanul i-a zis slujitorului: "Du-te afara pe drumuri si adu pe oricine gasesti ca sa ia masa". Cumparatorii si negustorii nu vor intra  in lacasurile Tatalui meu. (Mat. 22,1-14. Luca 14,15-24. Sir. 26,29)

65. [Iisus] a spus: Un om bun avea o vie si a dat-o la niste arendasi ca s-o lucreze si sa primeasca rodul de la ei . L-a trimis pe slujitorul lui ca arendasii sa-i dea rodul viei. [Arendasii] l-au prins pe slujitor si l-au batut [incat] aproape ca l-au omorat. Slujitorul s-a dus la stapanul lui si i-a spus [cele intamplate]. Stapanul [si-]a spus: "Poate nu-i cunostea  si a trimis alt slujitor. Arendasii l-au batut [si] pe celalalt. Atunci stapanul l-a trimis pe fiul sau, spunandu-si: "Poate le va fi rusine in fata lui, a fiului meu. Arendasii aceia, deoarece stiau ca el este mostenitorul viei, l-au prins si l-au ucis. Cine are urechi, sa auda ! (Mat. 21,33-46. Marc. 12,1-12. Luca. 20,9-19.)

66. Iisus a spus: Aratati-mi piatra aceea pe care au aruncat-o zidarii. Ea este piatra din capul unghiului . (Ps. 118,22. Mat. 21,42. Marc. 12,10. Luc. 20,17. Fapt. 4,11. 1 Pet. 2,4. 1 Pet. 2,7)

67. Iisus a spus: Celui care cunoaste totul [dar] are lipsa de [cunoasterea de] el insusi, ii lipseste totul . (Tom. Atl. 138,16-18)

68. Iisus a spus: Ferice de voi cand veti fi urati si prigoniti si [ei] nu vor gasi loc [acolo] unde ati fost prigoniti . (Mat. 5,10-12. Luc. 6,22-23. 1 Pet. 4,12-19. Clem. Alex. Stromata 4.6.41.2)

69. Iisus a spus: Fericiti cei care au fost prigoniti in inimile lor, [caci] acestia l-au cunoscut pe Tatal cu adevarat. Fericiti cei flamanzi, caci pantecele celui dorit va fi indestulat. (Mat. 5,6. Mat. 5,10-12. Luc. 6,21. Luc. 6,22-23)

70. Iisus a spus: Cand veti naste ceea ce este in voi, ceea ce aveti va va salva, [iar] daca nu aveti aceasta in voi, ceea ce nu aveti in voi va va omori. (Tom. 41. Mat. 13,10-13. Mat. 25,14-30. Marc. 4,24-25. Luc. 19,11-27)

71. Iisus a spus: Voi darama [aceasta] casa si nimeni nu o va putea cladi [din nou] . (Mat. 26,59-68. Mat. 27,39-40. Marc. 14,55-65. Marc. 15,29-30. Fapt. 6,12-14)

72. Un om i-a spus [lui Iisus]: Spune-le fratilor mei sa imparta bunurile tatalui meu cu mine. [Iisus] i-a spus: O, omule, cine m-a facut pe mine impartitor ? S-a intors spre ucenicii lui si le-a zis: Oare sunt eu un impartitor ? (Luc. 12,13-21)

73. Iisus a spus: Secerisul este bogat, iar lucratorii sunt putini. Rugati-1 pe stapan  sa trimita lucratori la seceris. (Mat. 9,35-38. Luc. 10,1-16. Ioan 4,31-38)

74. A spus: Doamne ! Multi sunt in jurul jgheabului, dar nimeni nu este in fantana . (Origen, Contra Celsum 8,15)

75. Iisus a spus: Multi stau la usa, dar cei singuri vor intra in camera nuntii . (Tom. 23. Tom. 49. Tom. 106. Mat. 22,14)

76. Iisus a spus: Imparatia Tatalui se aseamana cu un negustor care avea marfa si a gasit un margaritar. Negustorul era intelept: a vandut marfa [si] a cumparat doar margaritarul. Cautati si voi comoara sa care nu piere si dainuie, [acolo] unde molia nu se apropie si nici viermele nu o strica. (Mat. 6,19-21. Mat. 13,45-46. Luc. 12,33-34)

77. Iisus a spus: Eu sunt lumina aceea care este asupra tuturor. Eu sunt totul si totul vine de la mine si totul ajunge la mine. Despicati un lemn si eu sunt acolo, ridicati o piatra si ma veti gasi acolo . (TGTom. 30+77. Mat. 18,20. Ioan 8,12-20)

78. Iisus a spus: De ce ati iesit la camp ? Ca sa vedeti o trestie clatinata de vant? Si ca sa vedeti un om cu haine moi pe el [precum cele ale] regilor vostri si ale celor puternici ai vostri? Acestia au haine moi peste ei si nu pot cunoaste adevarul. (Mat. 11,7-15. Luc. 7,24-30)

79. O femeie din multime i-a spus: Fericit e pantecele care te-a purtat si [fericiti] sanii care te-au hranit! [Iisus] i-a spus: Fericiti cei care au ascultat cuvantul Tatalui [si] l-au pazit cu adevarat, caci vor veni zile cand veti spune: "Fericit pantecele acela care nu a zamislit si [fericiti] sanii aceia care nu au alaptat" . (Luc. 11,27-28. Luc. 23,29. Ev. Egiptenilor)

80. Iisus a spus: Cel care a cunoscut lumea a gasit un trup, iar lumea nu este vrednica de cel care a gasit un trup . (Tom. 56. Tom. 111)

81. Iisus a spus: Cine a ajuns bogat, sa ajunga rege, si cine are putere, sa renunte [la ea]. (Tom. 110. Mat. 19,23. Marc. 10,23. Luc. 18,24. Dial. Mant. 20)

82. Iisus a spus: Cel care este aproape de mine este aproape de foc si cel care este departe de mine este departe de imparatie. (Marc. 12,34)

83. Iisus a spus : Chipurile sunt aratate omului si lumina dinauntrul lor se ascunde in chipul luminii Tatalui. El se va descoperi, iar chipul Lui [va fi] ascuns de lumina Lui. (1 Tim. 6,15-16. 2 Cor. 3,18. 2 Cor. 4,4-6)

84. Iisus a spus: Acum , cand vedeti asemanarea voastra va bucurati, iar cand veti vedea chipurile voastre, cele care au luat fiinta la inceputul vostru , care nici nu mor, nici nu se arata , cum veti putea indura? (Fac. 1,26-28)

85. Iisus a spus: Printr-o mare putere si [printr-o] mare bogatie Adam a luat fiinta si nu a fost vrednic de voi, caci daca ei  ar fi fost vrednici nu [ar fi gustat] moartea. (Fac. 3,17-19)

86. Iisus a spus: [Vulpile au vizuinile] lor si pasarile au cuiburile lor; fiul omului [insa] nu are un loc unde sa-si rezeme capul si sa se odihneasca . (Mat. 8,20. Luc. 9,58)

87. Iisus a spus: Nenorocit [e] trupul care depinde de un [alt] trup si nenorocit [e] sufletul care depinde de cele doua [trupuri] . (Tom. 29. Tom. 112)

88. Iisus a spus: Vor veni la voi ingeri si profeti si va vor da ceea ce este al vostru si voi, de asemenea, dati-le ceea ce aveti in mainile voastre si spuneti catre voi insiva: "Cand [va veni] ziua in care vor veni si vor lua ceea ce este al lor?".

89. Iisus a spus: De ce spalati partea din afara a paharului? Nu intelegeti ca Cel care a creat partea dinauntru [este] tot acela care a creat partea din afara? (Mat. 23,25-26. Luc. 11,39-41)

90. Iisus a spus: Veniti la mine, caci bun  este jugul meu si blanda este stapanirea mea si [in ea] veti gasi odihna pentru voi. (Mat. 11,29-30)

91. I-au spus: Spune-ne cine esti, ca sa credem in tine. Le-a spus: Voi cercetati fata cerului si a pamantului, iar pe acela care este inaintea voastra nu cunoasteti si nu stiti sa cercetati aceasta clipa. (Mat. 16,3. Luc. 12,56)

92. Iisus a spus: Cautati si veti gasi. Insa ceea ce m-ati intrebat in zilele [acelea] [si] nu v-am spus atunci, acum sunt doritor sa le spun si voi nu le cautati. (Tom. 2. Tom. 94. TGTom. 2. Mat. 7,7-8. Luc. 11,9-10. Ioan 16,4,20-28)

93. Nu dati cele sfinte  cainilor ca le vor arunca in balegar. Nu aruncati margaritare porcilor ca vor face din ele ... . (Mat. 7,6. Did. 9,5)

94. Iisus [a spus]: Cine cauta va gasi si celui care bate  [la usa] i se va deschide. (Tom. 2. Tom. 92. TGTom. 2. Mat. 7,7-8. Luc. 11,9-10. Ioan 16,20-28. Dial. Mant. 9-12)

95. [Iisus a spus]: Daca aveti bani nu-i dati cu camata, ci dati-i aceluia din mana caruia nu-i veti lua [inapoi]. (Luc. 6,34. Mat. 5,42)

96. Iisus [a spus]: Imparatia Tatalui se aseamana cu o femeie [care] a luat putina drojdie [si a ascuns-o] in aluat si a facut paini mari. Cine are urechi, sa auda ! (Luc. 13,21-22)

97. Iisus a spus: Imparatia Tatalui se aseamana cu o femeie [care] purta un ulcior plin cu faina [si] umbla pe un drum indepartat. S-a spart toarta ulciorului si faina s-a varsat pe drum in urma ei. Ea nu stia ca se intamplase asa ceva si nu si-a dat seama de [acest] necaz. Cand a deschis [usa si a intrat] in casa ei, a pus ulciorul jos si 1-a gasit gol.

98. Iisus a spus: Imparatia Tatalui se aseamana cu un om care voia sa ucida un om de vaza . Acasa, a scos sabia si a infipt-o in perete ca sa-si dea seama daca mana lui va avea putere in ea [de a infige sabia]. Atunci l-a ucis pe [acel] om de vaza. (Luc. 14,31)

99. Ucenicii i-au spus: Fratii tai si mama ta stau afara. El le-a spus: Cei care sunt in acest loc si fac voia Tatalui meu sunt fratii mei si mama mea. Ei sunt aceia care vor intra in imparatia Tatalui meu. (Tom. 55. Tom. 101. Mat. 12,46-50. Marc. 3,31-35. Luc. 8,19-21. Ev. Ebionita 5)

100. I-au aratat lui Iisus [o moneda de] aur si i-au spus: Oamenii Cezarului ne cer dari. El le-a spus: Dati-i Cezarului ceea ce este al Cezarului, dati-i lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu si dati-mi mie ceea ce este al meu . (Mat. 22,15-22. Marc. 12,13-17. Luc. 20,20-26)

101. Cine nu-si uraste tatal si mama in felul meu nu poate deveni ucenicul meu, si cine nu-si iubeste tatal si mama in felul meu nu poate deveni ucenicul meu. Caci mama mea [...] , iar [mama mea] adevarata mi-a dat viata. (Tom. 55. Tom. 99. Tom. 105. Mat. 10,34-39. Mat. 16,24-28. Luc. 9,23-27. Luc. 14,25-33)

102. Iisus a spus: Vai de ei, fariseii, caci se aseamana cu un caine care doarme in ieslea unor boi, caci nici el nu mananca, nici pe boi nu-i lasa sa manance. (Tom. 39. TGTom. 39. Mat. 23,13. Luc. 11,52)

103. Iisus a spus: Fericit este omul acela care stie prin ce parte vor intra hotii, in asa fel incat sa se ridice, sa-si adune imparatia si sa-si incinga mijlocul  de la inceput, inainte ca ei sa intre. (Tom. 21. Luc. 12,39-40. Mat. 24,37-44. 1 Tes. 5,2. 2 Pet. 3,10, Apoc. 3,3. Apoc. 16,15)

104. I-au spus lui [Iisus]: Vino sa ne rugam astazi si sa postim. Iisus a spus: Ce pacat am facut sau in ce am fost biruit? Dar cand mirele va iesi din camera de nunta, atunci sa se roage si sa posteasca [oamenii]. (Tom. 6. Tom. 14. Tom. 27. TGTom. 27. Mat. 9,14-17. Marc. 2,18-22. Luc. 5,33-39)

105. Iisus a spus: Pe acela care-si va cunoaste tatal si mama, [ei] il vor numi fiu de curva . (Ioan 8,39-47)

106. Iisus a spus: Cand veti face din doi unu, veti fi fiii omului si daca veti spune "Munte, misca-te!", [muntele] se va misca. (Tom. 22. Tom. 23. Tom. 48. Tom. 49. Tom. 75. Mat. 17,19-20. Mat. 21,18-22. Marc. 11,20-25. 1 Cor. 13,2. Ev. Egiptenilor)

107. Iisus a spus: Imparatia se aseamana cu un pastor care avea o suta de oi. Una din ele, cea mai mare, s-a ratacit. [Pastorul] le-a lasat pe cele nouazeci si noua [si] a cautat-o pe aceea pana ce a gasit-o. Dupa ce s-a necajit, i-a spus oii: "Te iubesc mai mult decat pe cele nouazeci si noua". (Mat. 18,12-14. Luc. 15,3-7)

108. Iisus a spus: Cine bea din gura mea va deveni ca mine  [si] eu, de asemenea, voi deveni ceea ce el este si cele ascunse i se vor descoperi. (Ioan 4,7-15. Ioan 7,37-39. 1 Cor. 10,4. Apoc. 22,17)

109. Iisus a spus: Imparatia se aseamana cu un om care avea in ogorul lui o comoara ascunsa, de care nu stia, si dupa moartea lui a lasat ogorul fiului sau. Fiul sau nu stia [acest lucrul, a luat ogorul si 1-a vandut. Si acela care 1-a cumparat a venit sa-1 are, a gasit comoara si a inceput sa dea banii cu camata oricui voia el. (Mat. 13,44)

110. Iisus a spus: Cine a gasit lumea si a ajuns bogat sa renunte la lume. (Tom. 81. Mat. 19,23. Marc. 10,23. Luc. 18,24)

111. Iisus a spus: Cerurile si pamantul se vor desfasura in fata voastra si cel care e viu din cel care e viu  nu va vedea moartea. Caci Iisus a zis: Lumea nu este vrednica de acela care se gaseste pe sine insusi. (Tom. 11. Isa. 34,4. Luc. 16,17. Luc. 23,32-33. Mat. 5,18. Mat. 24,34-35. Marc. 13,30-31)

112. Iisus a spus: Vai de carnea care depinde de suflet [si] vai de sufletul care depinde de carne. (Tom. 29. Tom. 87)

113. Ucenicii i-au spus [lui Iisusl: In ce zi va veni imparatia ? [Iisus a raspuns]: Ea nu va veni in chip vazut . Nu se va spune: "Iata, in partea [aceasta]" sau "Iata, in [partea] aceea". Insa Imparatia Tatalui se intinde pe pamant, iar oamenii nu o vad. (Tom. 3. Tom. 51. TGTom. 3. Mat. 24,23-28. Marc. 13,21-23. Luc. 17,20-25)

114. Simon Petru le-a spus: Maria sa plece dintre noi, caci femeile nu sunt vrednice de Viata . Iisus a spus: Iata, eu o voi calauzi [in asa fel] ca s-o fac barbat, ca sa fie si ea un suflet viu asemenea voua, barbatilor. Caci orice femeie care se face barbat va intra in Imparatia Cerurilor. (Tom. 22. Gal. 3,28-29)

Va puteti abona la acest site prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website:


- Ingerul pazitor
- 666 EVERYWHERE
- 9 palate si 8 directii
- A cui fiica este Mama Omida?
- Acatistul Maicii Domnului
- Accident bizar
- Acvarii si plante
- Adevarul despre HOROSCOP
- ADOPTIANISMUL
- Adventistii
- AFTARODOCHETISMUL
- Amintiri despre Parintele Porfirie
- Anabaptistii
- ANATEMATISMELE Sfantului Chiril al Alexandriei
- ANOMALIILE APEI
- Antenele GSM
- Apocalipsa
- APOLINARIANISMUL
- Apostolului Petru
- Appollonius din Tiana
- Arhangheli
- ARIANISMUL
- Arme psihice
- Asasinarea lui JFK
- Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani
- Astrologie
- Atac misterios in Bucegi
- Atlantida
- Bahai
- Baptistii
- Bioenergie
- Biserica martirilor lui Tudor
- Biserica Nou-Apostolica
- Biserica Unificarii
- Biserica Universala
- Biserici
- Bizar pe Terra
- Blestemele dincolo de superstitii
- Blestemul florilor de pe mormint
- Blestemul lui Decebal
- Blestemul lupilor
- Bogomilii
- Brahmanismul
- Buddismul
- Calculator antic
- Calea de intoarcere in timp
- Calugarul bizar
- Calvinii
- Care sunt regulile postului
- Cartiile cu Harry Potter
- Castelul IULIA HASDEU
- Catalog demonic
- Catelul pamantului
- Catolicii
- Catrenele lui Nostradamus si anul 2012
- Ce este o secta?
- Ce-au vrut sa spuna
- Cel mai eficient ucigas
- Cele 7 Sfinte Taine Crestine
- Cele trei Sha
- Civilizatii disparute
- Clopotei de vant
oglinzi si fluiere

- Confucianismul
- Consecinţe ale evoluţionismului
- Conspiratia mondiala
- Control mental cu microunde
- Copii si televizorul
- Copiii lui Dumnezeu
- Copilul care vede noaptea ca ziua
- Creatura care a speriat Oltenia
- Credinte populare
- Credinte populare de Joia si Vinerea Mare
- Crestinii dupa Evanghelie
- Crestinism
- Cristalul – cheie universala periculoasa
- Cristalul care sangereaza
- Crucea trista
- Cultul Cavalerilor Danubieni
- Cutremure in Romania
- Dacii
- Darwinism intunecat
- Datini si credinte romanesti
- De ce are Pastele data schimbatoare?
- De unde vine credinta
- Demoni
- despre Avort
- Despre copii
- Diavolul
- DONATISMUL
- Drumurile subterane de sub munti
- Ecumenism
- Efectul de piramida
- Eminescu nu a murit nebun
- Eminescu stia ca marea Neagra fusese pamant sfant
- Energia misterioasa a piramidei
- Enigma amintirilor din viata anterioara
- Enigma pietrelor care cad din cer
- Enigma sirenelor din Marea Neagra
- Enigme ale reincarnarii
- Enigmele cimitirului de la Milesti
- Esenienii
- Experiment Pitesti
- Fantana blestemata de la Colelia
- Fantoma de la Gherla
- Fantomele ucigase
- Feng Shui
- Fiara cu sapte capete
- Fiii luminii
- Flori de pe alte planete
- Francmasonerie
- Frica
- Giganti necunoscuti
- GNOSTICISMUL
- Grupul de rugaciune de la Cluj
- Harry Potter si homosexuali
- Harta bolilor din Romania
- Hinduismul
- Hipnoza
- Hipnoza si NLP
- Hlastii
- Horoscop
- Horoscop valabil pentru toate zodiile
- HOTARARILE SFINTELOR SINOADE ECUMENICE
- Hotie prin hipnoza
- Iarba fiarelor
- ICONOCLASMUL
- In apropierea mortii
- Inochentistii
- Insula pastelui
- Intamplari bizare
- Internetul si pornografia
- Interpretare vise
- Intoarcerea vrajitoarei
- Islamul
- Istoria necunoscuta a romanilor
- Iudaismul
- Kogaiononul
- Legea atractiei
- Legionarii
- Linkuri crestine
- Lista pacatelor
- Luptator pe calea catre Dumnezeu
- Luteranii
- Magia cercului
- Magia Cristalului
- MANIHEISMUL
- MARCIONISMUL
- MARGARINA distruge IMUNITATEA
- Martorii lui Iehova
- Mayan Inca Aztec Egyptian Prophecy 2012
- Medicina Naturista
- MESALIANISMUL (Euhitismul)
- Minuni
- MISA in presa romaneasca
- Mister si magie in Bucegi
- Misterele din Valea Crucilor
- Misterul Cetatii de la Poenari
- Misterul creierului viu
- Misterul de la Grota cu aburi
- Misterul de la Pestera Muierii
- Misterul marelui mormant
- Misterul oamenilor de foc
- Misterul sarpelui de casa
- Misterul spiritelor de la han
- Misterul zeilor din Bucegi
- MODALISMUL
- Molocanii
- MONOFIZISMUL
- MONOTELISMUL
- MONTANISMUL
- Monumentul de la Adamclisi
- Mormonii
- Nasterea Bisericii
- Nazarineni
- Nebunia oracolelor si a vrajilor
- NESTORIANISMUL
- New Age
- Oameni care dispar si apar
- Oastea Domnului
- Obiceiuri in postul Pastelui
- Omul care vorbea cu serpii
- Orasul blestemat
- OZN
- OZN-uri in istoria romanilor
- Padurea Baciu
- Pasarile sinucigase de la Rachiti
- PELAGIANISMUL
- Pentecostalii
- Pestera Sfantului Andrei
- Piramide
- PNEUMATOMANISMUL
- Pocainta hotului
- Podul de la Drobeta Turnu Severin
- Polul sud al Lunii
- Posesiuni demonice
- Postul Pastilor
- Preotul sfinteste tot
- Presbiterienii
- Prietenii lui Smith (Partasia)
- Primii crestini din Dacia
- Profeti
- Profetii descifrate in Biblie
- Profetiile false ale lui Padre Pio
- Profetiile lui SUNDAR SINGH
- Proiectul HAARP
- Psalmul 100
- Psalmul 50 - David - de multumire
- Pubertate prematura
- Puterea talismanelor
- Radiatiile Hartmann
- Radiestezie
- Raelienii - Ufolatrii
- Raportul Pentagonului
- Razboi meteorologic
- RAZBOI METEOROLOGIC IMPOTRIVA ROMANIEI
- Razboiul crestinilor cu diavolii
- Razboiul duhovnicesc
- Razboiul nevazut pentru controlul lumii
- RELIGIA DACILOR
- Religia etruscilor
- Religia grecilor
- Religia romanilor
- Religii in Egipt
- REZONANTA SCHUMANN
- Ritual cu oglinzi
- Ritualuri
- Romanul care s-a retras din lume
- Roswell
- Rugaciuni
- Salvari misterioase
- Salvat de Ingerul pazitor
- Sarmizegetusa
- Satul uitat de Dumnezeu
- Scientologie
- Scoala WALDORF
- Scrisoare deschisa catre un astrolog
- Semnele timpului
- Semnele Zilei de Apoi Materiale musulmane
- Semnificatia numelui de botez
- Sex
- Sfarsitul lumii
- Sfinti
- Simonie
- Smerenia
- Spiritism
- Stapanul inelelor din Romania
- Stigmatul cristic
- Stilistii
- Strada bantuita
- Stundistii
- Suflete fara odihna
- Superstitii din vechime
- TABLITELE DE LA TARTARIA
- TABLITELE DE SMARALD ALE LUI THOTH
- Tacerea
- Tai Sui
- Taina celui de al doilea botez
- Taina conacului de la Mandac
- Taina romanilor din desert
- Talismanele la vechile popoare
- Taoismul
- Taul blestemat
- Tehnica de lupta a diavolilor
- Telepatia
- Templul de la Sinca Veche
- Teoria conspiratiei
- THEOPASHISMUL
- Topul tornadelor
- Traditia Arcasului
- Traditii romanesti de Anul Nou
- Triunghiul Bermudelor
- Ucigasii de la distanta
- Unde cerebrale
- Unitarienii
- Vaccinul contra poliomelitei omoara
- Video Yoghin
- Vointa - arma secreta a zeilor
- Vom comunica neuronal
- Vraji care subjuga
- VRĂJITORIA
- Vrajitorie ratata
- Yoga
- Zgomotul
- Zidurile din Sacsayhuaman
 
 
Site non-profit. Toate drepturile rezervate autorilor de drept. Razboiulnevazut.com va autorizeaza sa vizualizati, copiati si imprimati documentele pentru uz necomercial si strict personal. Luand in considerare aceasta autorizare, sunteti de acord ca orice copie a acestor documente sa pastreze toate specificatiile legate de drepturile de autor mentionate aici.
Razboiul nevazut is powered by MODx Content Management System | Greeny blu design by heartlessg