Maicuta Veronica
Manastirile de maici în zilele noastre
În ceea ce priveste trecutul nostru, desi a fost împodobit
cu o rodnica si bogata viata monahala, au existat totusi foarte putine manastiri
de calugarite. În Rusia pravoslavnica însa, la începutul veacului
XX, mai precis în 1914, numarul calugaritelor era de 73 000, iar al calugarilor
de 21 000 (J. Meyendorff). Sub influenta acestui fenomen din Rusia, în
a doua jumatate a sec. al XlX-lea s-au înmultit si la noi manastirile
de monahii, cele mai multe, însa, cu viata idioritmica (adica de sine).
Doar în Oltenia viata chinovitica a functionat si s-a consolidat bine
si în manastirile de maici, urmînd modelul bunei organizari a vietii
de obste ce se gasea în manastirile de calugari. De aici, dupa 1948, s-a
inspirat Parintele Patriarh Iustinian Marina care, din 1948-1959, a organizat
toate manastirile românesti, urmînd rînduiala vasiliana, ridicîndu-le
la un nivel cum nu mai fusese pîna atunci.
„Dar totusi exista o viata de obste sub raport duhovnicesc si în
manastirile de sine, avînd educatia si rugaciunea în comun si acelasi
scop final: mîntuirea. Obstea se vadeste si în cele materiale, acolo
unde sunt organizate ateliere, munci agricole în colectiv, iar masa servita
în sala de mese. Nu poate fi, deci, vorba de o viata de sine... Ca asezare
a chiliilor, multe manastiri (de maici), prin casele individuale, grupate în
jurul bisericii, poarta forma manastirilor Sfîntului Pahomie. Iar acolo
unde într-o casa locuiesc mai multe maici sub îndrumarea celei mai
vîrstnice, aspectul pahomian este si mai evident.”
Începînd din deceniul al III-lea al sec. XX, Oastea Domnului si-a
înmultit asociatiile în Muntenia si Moldova; acestea au îndemnat
multe fete spre manastiri, cel mai frecvent spre cele traditionale. Dar (poate
si din neatentia chiriarhilor respectivi), s-a încercat si înfiintarea
de manastiri de catre persoane care nu ucenicisera în manastirile deja
existente. Asa a fost cazul manastirii Podul Bulgarului, la 6 km de Rîmnicul
Sarat, construita în 1940, în urma unor minuni întîmplate
unei fecioare din Oastea Domnului. Aceasta asociatie a avut totusi un mare rol
aici, caci pe de o parte a construit chilii si biserica, iar pe de alta a stiut
sa orienteze entuziasmul tinerilor, astfel încît devierile de la
viata traditionala au fost mici si remediabile.
Este adevarat ca în perioada aceea, înainte de cel de-al doilea
razboi mondial, fenomenul minunilor, fie ele autentice sau doar parute ca ar
fi de la Dumnezeu, capata amploare, stîrnind în mase curente de
evlavie care aveau nevoie de calauzire. O lucrare a vremii atragea atentia asupra
pericolului acestor fenomene (Minuni si false minuni). Am vazut ca la manastirea
Podul Bulgarului fenomenul n-a aduc alunecari doctrinare, caci Oastea Domnului
a dat roade bune acolo unde preotii au fost în fruntea turmei si turma
a ascultat glasul lor.
Cazul Vladimiresti
Din nefericire, nu la fel s-a întîmplat în judetul Tecuci (astazi, Galati), pe raza comunei Vladimiresti. Aici si-a facut aparitia o fata vizionara, o tînara de 16 ani careia i s-a aratat Maica Domnului si i-a poruncit sa ridice acolo o manastire numai de fecioare neîntinate, fapt ce a dus la zidirea unei manastiri cu biserica în mijloc si bine populata, osteneala muncilor fiind depusa de tinerele fete. Manastirea s-a ridicat cu aprobarea Episcopiei Romanui, care tutela acest judet. Stareta a fost rînduita aceasta fata, devenita „Maicuta Veronica”. Conducînd însa numai dupa viziunile proprii si desele aratari ale Sfintei Fecioare Maria, neavînd nici un dram de noviciat în vreo manastire cu traditie, neascultînd nici de batrînul lor duhovnic, Clement Cucu, fiind si adulata de credinciosi, mireni de la oras, parcurgînd studiile liceale la fara frecventa, fiind convinsa ca ea este trimisa de Dumnezeu etc, a suferit caderea de dreapta, despre care vorbesc Sfintii Parinti.
La aceasta a contribuit din nefericire si Episcopia,
care a calugarit si preotit pentru manastire un tînar teolog ardelean,
ce nu fusese înainte instruit în vreo manastire cu traditie si nici
nu practicase mai înainte preotia. Amîndoi, acesta si Maicuta Veronica,
secondati de alte cîteva calugarite, unele cu idei legionare de tip Codreanu
si cu un nationalism specific perioadei interbelice, au iesit fara sa-si dea
seama de sub rînduiala liturgica si practicile traditionale calugaresti,
alminteri obstea fiind organizata si functionînd la înalti parametri.
Tocmai aceasta parte vazuta a facut sa nu fie sesizate la vreme unele trasaturi
de fond ale infrastructurii vietii monahale si ale misionarismului propriu manastirilor.
Crestinii soseau din toate partile în numar foarte mare. Tînarul
preot si duhovnic, adoptînd procedeul lui Ioan de Kronstadt, din URSS,
citea doar molitva de dezlegare închinatorilor si-i împartasea pe
toti, fara spovedanie individuala. Maicuta, sfatuita de un preot de mir, Stahie,
refugiat din Basarabia, a introdus împartasirea tuturor maicilor în
fiecare zi. Pîna sa vina preotul cel tînar, pentru ca duhovnicul
batrîn nu le putea povatui la asa ceva, acest mistic basarabean le-a sfatuit
sa sustraga pe furis din Sfintele Taine, pastrate în chivotul de pe Sfînta
Masa din altar. Si ele asa au facut, purtînd împartasania la ele.
Orientarea puternic nationalista a dus la greseala de a da caracter politic
extremist acestei miscari religioase, tocmai cînd comunismul se consolida
si cînd Sfîntul Sinod cauta cai de supravietuire în fata ateismului
bolsevic.
Episcopul eparhiot din 1953-54 si însusi Parintele Patriarh a intervenit
spre a stopa erorile aparute si deja notorii. Si ar fi avut succes. Dar tocmai
în acea perioada N. Hrusciov, conducatorul suprem al URSS-ului, a reluat
lupta ideologica împotriva religiei, a preotilor si a monahilor, relansînd
cu intensitate prigoana stalinista de pîna în 1941 cînd a
avut loc începerea razboiului contra URSS (Meyendorff, p. 114, alin. 3
si 115, alin. 1). Se stie ca în 1941, Stalin si guvernul sovietic îsi
schimbasera în mod brusc si radical tactica în domeniul religios.
Pîna în 1943, „s-a produs un veritabil miracol, prin reaparitia
în Rusia a unei Biserici traditionale, fidela în toate privintele
canoanelor si riturilor ortodoxe”. (Ibidem, p. 113, alin. 3 si 114, alin.
1). Maicuta Veronica si tînarul preot slujitor nu s-au supus masurilor
legale de remediere a cultului si nu si-au înfrînat entuziasmul
nesocotit, ci s-au împotrivit Sfîntului Sinod al carui membri erau
ierarhi anteriori instalarii comunismului la noi – cu exceptia Patriarhului.
Luciferismul din acest mic grup de conducere a Vladimirestilor (poate încurajat
tainic de uneltele hruscioviste) a dus la desfiintarea manastirii în 1955.
Mai apoi, în 1959, a avut loc marele genocid asupra manastirilor românesti,
cînd 75% din personalul total al manastirilor (numarînd 10 000 de
vietuitori atunci), a fost scos prin viclenie sau fortat din manastiri si trimis
în viata de lume (lucrarea „Întru apararea fiintei Neamului
si Bisericii stramosesti”, p. 19).
Pentru a linisti vîltoarea revoltei din masa obsteasca a Vladimirestilor,
alcatuita din maici si surori bune, dar atîtate si îndîrjite
de acel grup rebel, Patriarhia a dat dispozitie teologilor competenti sa combata
durerosul fenomen Vladimiresti prin studii dogmatice si patristice. Atunci au
scris Pr. Prof. D. Staniloae, soborul manastirii Sihastria în frunte cu
înduhovnicitul Parinte Cleopa si chiar cel care semneaza acest studiu.
Dupa evenimentul din 1989, în martie 1990, la propunerea chiriarhului
locului, Sfîntul Sinod (în lipsa Patriarhului), a aprobat reînfiintarea
manastirii, consimtind la aceasta si Ministrul Cultelor. Stareta a fost numita
însasi maica Veronica cu un grup în jurul ei. Dar în perioada
aceasta îndelungata, dupa 1964, dînsa suferise grave traumatisme
ideologico-religioase sub influenta unui tînar laic, fiu duhovnicesc al
Manastirii Vladimiresti. Dupa 1989 au aparut, dactilografiate, lucrari semnate
de acesta si de maica Veronica infestate cu ezoterism, budhism, spiritism etc,
conceptii pe care, sunt convins, aceasta monahie nu le cunoaste. De exemplu,
în cele doua volume „Viata Maicutei Veronica”, ed. Arhetip,
unde publica sincretistul Vasile Andru, semnatara volumelor sustine ca Buddha
sta la picioarele Sfintei Treimi. Toata odiseea maicii Veronica a fost sumar,
dar coerent tratata în „Cronica Romanului”, vol. V, si în
„Calea de mijloc”, la paginile indicate în bibliografia de
la sfîrsitul acestui studiu introductiv.
Prin grija permanenta a tînarului ierarh al locului, ucenic al Parintelui
Cleopa si al Parintelui Ioanichie Balan, care l-a si luat pe sub mantie la calugarie
(dec. 1980), sunt informat ca se îndreapta lucrurile. Este adevarat ca,
privita sub raport gospodaresc si disciplinar, obstea de acum a Vladimirestilor
se prezinta bine. Nu stiu daca, launtric, maica Veronica s-a lecuit întru
totul de boala falselor minuni si de tarele ezoterismului – Dumnezeu stie
–, dar reminiscente din orgoliul staretei de altadata mai sunt înca
evidente în unele împrejurari ocazionale. Oricum, s-ar cuveni ca
maica Veronica sa se smereasca si sa renunte la fastul cuvenit numai arhiereilor,
caci sunt informat ca atunci cînd se duce la slujbele mari de la biserica,
vine preotul si o însoteste, înconjurata de maici si cu ceremonial
(ceea ce nu am vazut în nici o manastire, în cei 64 de ani de cînd
am intrat în manastire, nici în cele mai mari manastiri de calugari).
De asemenea, ar trebui sa-si dovedeasca sentimentul de comuniune si dragoste fata de surorile ei, raposate cînd au construit manastirea si dupa aceea, si sa binevoiasca a-si muta mormîntul pregatit lînga ele, în cimitir, nu lînga biserica din incinta; iarasi, ar trebui sa faca efortul sa pastreze pe brîul de sus al bisericii numai pictura Adormirea Maicii Domnului iar în locul unui brîu al Maicii Domnului în diferite fete, sa picteze sfinte cuvioase maici în frunte cu Sfînta Maria Egipteanca, despre care se cînta în canonul Sfîntului Andrei Criteanul (Sfînta care sta în fruntea sfintelor fecioare si calugarite din ceruri); daca aceste cîteva recomandari le-ar aduce la împlinire în tacere si cu duh smerit, fara îndoiala ca ar putea avea o alta situatie cînd va ajunge la Judecata particulara, de care, oricum, se apropie; sa-si aduca aminte învatatura Domnului ca Împaratia cerurilor este a celor saraci cu Duhul, a celor smeriti.
Studiu de Arhim. Ioasaf Popa publicat ca introducere
la volumul „Feciorie si castitate în epoca de aur a Patristicii (313-430)”
, editura Anastasia, Bucuresti 2001.
Va puteti abona la acest site prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website: