Manastirea uitata de la Carlomanesti
La cativa zeci de km de Tecuci, intr-o vale in care, pe vremuri, stapaneau padurile de stejar, exista o localitate al carei nume nu spune nimic celui care priveste harta Romaniei. Aici inca se mai vad ramasitele unui cimitir vechi. Dar, desi la ora actuala nimic nu arata trecutul istoric al zonei, localnicii stiu ca acolo a fost manastire mare. Acolo, la Carlomanesti.Pentru istoricii si arheologii pasionati, imprejuramile Carlomanestilor sunt adevarate vestigii de dincolo de vremuri.
Garbovat a apartinut unuia dintre sfetnicii marelui domn Stefan. Intrat intr-o conspiratie impotriva domnului, boierul Roman Garbovat a fost oblligat sa plece in bajenie in Tara Romaneasca. Undeva, la 5 km, se gaseste Pochidia, nume care arata prin el insusi trecutul religios. Pochii inseamna preoti iar Dei – Dumnezeu. Iata asadar cum preotii lui Dumnezeu isi oficiau slujbele in mijlocul padurilor seculare de stajeri.
La Certesti, situat la aproape 4 km de Carlomanesti, gasim singura biserica din lemn, functionala, adevarat monument istoric iar ceva mai jos, ajungem la Blanzi, in biserica careia isi dorm somnul vesnic Vasile si Constantin Sturza, descendeti din familia voievodala. Pramele documente care atesta existenta fostei manastiri de la Carlomanesti sunt de dinainte de lunga domnie a lui Stefan. La 5 aprilie 1445, intr-un uric se specifica faptul ca acolo era un schit cu prisaca si fantana, ce apartinea lui Ciunca Stan, pentru ca 3 ani mai tarziu, Petru Voda, unul din unchii lui Stefan sa-si puna pecetea pe un act de hotarnici prin care ii rasplateste pe doi frati, Cernat ploscarul si Steful pentru credinta lor, daruindu-le tinutul de la Corod la Tutova, cu padurea si manastirea de la Carlomanesti.
Stefan insusi pecetluieste un act de vanzare prin care Tatul vinde padurea cu manastire si prisaca lui Bodea, pentru ca ultimul sa-si faca acolo sat. Au urmat ani mai buni sau mai putin buni care au trecut peste calugarii de la Carlomanesti care, spre sfarsitul secolului al XVII-lea ajunge sa adaposteasca 400 de credinciosi. Mai tarziu turcii, apoi crestinii eteristi o vor distruge si vor martiriza pe multi dintre calugari.
Traditia spune ca, la ultima invazie, calugarii au pus in fantana clopotele, cu gura in sus si au pus acolo toate vasele si odoarele scumpe, dupa care au acoperit fantana cu pamant si au fugit. Din pacate, nici unul dintre martori nu a supravietuit, iar calugarii mai tineri care au venit ulterior, au preferat sa mute locul manastirii mai aproape de Carlomanesti, construind o biserica de caramida. Din pacate si aceasta biserica avea sa cunoasca urgia focului, pentru ca in anul 1957, in timpul unei furtuni, un fulger a lovit-o si a ars tot ce era de lemn.
Blestem sau pedeapsa pentru calugarii de acolo? Sau poate Dumnezeu, in marea sa intelepciune, a voit sa cerceteze statornicia calugarilor, bejenindu-i? Nu vom sti niciodata, iar manastirea ne-o vom aminti doar din gravuri si din documentele vremii. Pana cand se vor pierde si astea...
Eliszar
Va puteti abona la acest site prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website: