RELIGIA DACILOR
RELIGIA DACILOR
Asupra religiei daco-getilor, informatiile cele mai ample le-a lasat Herodot.
"Iata in ce fel se socot ei nemuritori: credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zamolxis - divinitatea lor - pe care unii il cred acelaşi cu Gebeleisis1. Tot in al cincilea an arunca sortii, şi intotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sortul il trimit ca solie la Zamolxis, incredintandu-i de fiecare data toate nevoile lor.
Trimiterea solului se face astfel: cativa dintre ei, aşezandu-se la rand, tin cu varful in sus trei sulite, iar altii, apucandu-l de maini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, il leagana de cateva ori şi apoi, facandu-i vant, il arunca peste varfurile sulitelor.
Daca, in cadere, omul moare strapuns, raman incredintati ca zeul le este binevoitor; daca nu moare, atunci il invinuiesc pe sol, hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el trimit dupa un altul. Tot ce au de cerut ii spun solului cat mai e in viata. Cand tuna şi fulgera, tracii despre care este vorba trag cu sagetile in sus, spre cer, şi işi ameninta zeul, caci ei nu recunosc vreun alt zeu afara de al lor"2.
Dupa descrierea acestui sacrificiu ritual, Herodot vorbeşte despre Zamolxis:
"Dupa cate am aflat de la elenii care locuiesc in Hellespont şi in pont, acest Zamolxis, fiind om ca toti oamenii, ar fi trait in robie la Samos ca sclav al lui Pythagoras, fiul lui Mnesarhos. Apoi, caştigandu-şi libertatea, ar fi dobandit avutie multa şi, dobandind avere, s-a intors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viata de saracie crunta şi erau lipsiti de invatatura, Zamolxis acesta care cunoscuse felul de viata ionian şi moravuri mai alese decat cele din Tracia, ca unul ce traise printre eleni şi mai ales alaturi de omul cel mai intelept al Elladei, langa Pythagoras, a pus sa i se cladeasca o sala de primire unde-i gazduia şi ii ospata pe cetatenii de frunte; in timpul ospetelor, ii invata ca nici el, nici oaspetii lui şi nici urmaşii lor in veac nu vor muri, ci se vor muta numai intr-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile. in tot timpul cat işi ospata oaspetii şi le cuvanta astfel, pusese sa i se faca o locuinta sub pamant. Cand locuinta fu gata se facu nevazut din mijlocul tracilor, coborand in adancul incaperilor subpamantene, unde statu ascuns vreme de trei ani. Tracii fura cuprinşi de parere de rau dupa el şi-l jelira ca pe un mort. in al patrulea an se ivi insa iaraşi in fata tracilor şi aşa ii facu Zamolxis sa creada in toate spusele lui"3.
Descoperirile arheologice şi studiile recente au adus textului lui Herodot completari şi rectificari.
Ca Zamolxis ar fi fost la origine intemeietorul unui cult initiatic şi mistic, un personaj istoric real, un taumaturg şi un reformator care ulterior a fost divinizat, este o ipoteza acceptabila. Diodor din Sicilia il situeaza alaturi de ceilalti doi mari intemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra şi Moise. Ca ar fi fost un sclav al lui Pitagora - este insa o legenda naiva, repetata şi de Strabon (VII, 3, 5) şi respinsa chiar de Herodot, care era convins ca "acest Zamolxis a trait cu multa vreme inaintea lui Pythagoras" (IV, 96). Iar V. Parvan, respingand aceasta legenda, considera total greşita ideea grecilor ca daco-getii ar fi fost adeptii teoriei pitagoreice a tempsihozei.
Dar o asemenea legenda s-a putut naşte tocmai pentru ca anticii greci credeau ca au sesizat asemanarea dintre Pitagora şi Zalmoxis, atat in ce priveşte doctrina, cat şi practicile cultului.
Daco-getii credeau intr-o existenta fericita dupa moarte; nu, propriu-zis, in "nemurirea sufletului", caci nimic nu ne indreptateşte sa presupunem ca ar fi cunoscut ideea de "suflet", in sens spiritual. "Nu poate fi vorba de o conceptie superioara de prelungire ori transformare a vietii, in forma spirituala, ca suflet absolut imaterial, ci numai de o traire fara de sfarşit, deplin conştienta şi identica celei pamanteşti, cu deosebirea ca se adaugau fericirile unei indestulari desavarşite, cu toate bunatatile" (I. I. Russu).
Privita sub raportul practicilor de cult, religia daco-getilor era o religie initiatica şi misterica4. Pentru aceasta religie, caracteristic era actul initiatic al retragerii temporare in ceea ce semnifica "cealalta lume", şi anume, intr-o locuinta subterana sau intr-o grota5. De asemenea, semnificative pentru conceptia religioasa şi practicile cultice geto-dacice - şi din nou confirmate de Herodot - erau şi banchetele rituale ale asociatiilor religioase secrete pe care le formau initiatii. Aceste practici de cult sunt atestate in lumea tracilor din sudul şi nordul Dunarii.
Aşadar, daco-getii credeau ca atat cei initiati cat şi uraşii lor chiar (cu alte cuvinte: oaspetii chemati de Zamolxis la ospatul ritual), "nu vor muri, ci se vor muta numai intr-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile". Aceasta credinta intr-o post-existenta in forme materiale analoage vietii terestre - credinta pe care o intalnim şi la egipteni, la perşi, la celti sau la germani - dovedeşte nivelul superior al gandirii religioase a daco-getilor.
Religia lor era politeista, - la fel ca religia tuturor popoarelor indo-europene. Era adorat in Dacia şi un zeu al razboiului (echivalentul lui Ares sau Marte), caruia - dupa marturia lui Iordanes - getii ii jertfeau prizonieri prinşi in razboi, "socotind ca zeul razboaielor trebuie impacat prin varsare de sange omenesc". De asemenea, acestui zeu - intocmai ca la celti - i se jertfeau primele prazi de razboi: "lui i se atarnau pe trunchiurile arborilor prazile de razboi cele dintai".
Ca divinitati feminine, se pare ca daco-getii aveau şi o zeita a focului vetrei, a focului sacru, - deci investita cu atribute asemanatoare celor ale Vestei la romani. Mai certa pare existenta la daci a unei zeite Bendis, zeita Lunii, a padurilor şi farmecelor, a vrajilor,mentionata şi de Herodot şi Strabon, corespunzand deci Artemidei grecilor şi Dianei romanilor; imaginea ei (presupusa) apare in mai multe reprezentari plastice descoperite pana in prezent. Lexiconul grec dintr-o epoca tarzie mentioneaza printre zeite şi pe sotia lui Zamolxis, cu nume identic celui al sotului ei.
O singura data numit de autorii antici (şi anume de Herodot) apare Gebeleizis, zeul furtunii şi al fulgerului. Probabil ca la inceput Gebeleizis fusese un zeu al cerului. De cultul lui era legat şi ritul tragerii cu arcul in nori in timpul furtunii - dar nu pentru a-l "ameninta" pe Gebeleizis, ci desigur ca pentru a speria puterile demonice - Pana la urma, printr-un sincretism religios, Gebeleizis a ajuns sa fie confundat (la o data imprecizabila) cu Zamolxis, contopindu-li-se atributele.
Zamolxis insa, divinitatea chtoniana, a ramas - cel putin, incepand din secolul lui Herodot - divinitatea suprema a daco-getilor. Dupa unii autori, "Gebeleizis ii disputa domnia asupra imparatiei umbrelor. in virtutea anumitor schimbari survenite in religia lor, o parte dintre geto-daci incepusera sa creada ca la Gebeleizis şi nu la Zamolxis merg cei care parasesc lumea pamanteasca". Alti autori admit ca "cele doua divinitati, initial distincte, sa se fi contopit; dar nimic nu ne indreptateşte sa-l transformam pe Zamolxis, zeu suprem, intr-o divinitate urano-solara".
Concluzia cea mai plauzibila este bazata pe insaşi etimologia (in general acceptata) numelui divinitatii: in limba traca cuvantul zamol inseamna "pamant". Zamolxis era izvorul vietii, zeul vegetatiei, al reinvierii naturii, atributele lui erau legate de creşterea vitelor şi rodul ogoarelor. Ca zeu al roadelor pamantului, domnia lui se extindea şi asupra imparatiei mortilor, ramanand totodata initiatorul şi divinitatea care patrona cultul initiatic. "Din notiunea de pamant datator de viata şi belşug a fost plasmuita figura unei zeitati cu trasaturi şi facultati umane.
La aceste elemente ale religiei daco-getilor se mai adauga şi stravechi componente naturiste, atestate iconografic din ce in ce mai frecvent in noile descoperiri arheologice. Apar figurate pe diverse piese din tezaur imagini - asociate cu simboluri sacre - de şerpi, cerbi, tapi de munte, un grifon in lupta cu un leu, cu un cerb, cu o pasare, ş.a.m.d. - "imagini imprumutate poate, la origine, din iconografia şi mitologia iraniana". - Pornita de la un asemenea stadiu primitiv naturist, religia daco-getilor a ajuns in scurt timp "la un nivel de spiritualizare mai inalt decat toate celelalte religii inrudite ale popoarelor invecinate, şi cu trasaturi de o accentuata etica".
1 in realitate doua divinitati distincte.
2 Istorii, IV, 94 (trad. Felicia Vant - Ştef).
3 Ibidem, IV, 95.
4 Asemenea celei din legenda relatata de Strabon - in care Zamolxis "s-a retras şi a petrecut o bucata de vreme intr-o peştera". - "Cultul lui Zamolxis ne duce de-a dreptul la cultul dyonisiac al traco-frigianului Sabazius" (Gr. G. Tocilescu, 1880). Daco-getii "nu puteau fi straini de entuziasmul şi frenezia caracteristica vietii religioase a tracilor" (I. I. Russu).
5 Aceasta retragere temporara era un echivalent ritual şi simbolic al unei "coborari in Infern", al unei "morti şi renaşteri" intr-o noua viata; act ritual de initiere misterica atestat nu numai in cazul lui Pitagora, al legendarului Minos sau al lui Dionysos, ci şi in alte religii, iraniene şi asiatice.
Va puteti abona la acest site prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website: