Traditia Arcasului
Traditii si legende romanesti
Arcasul
Prazlea cel voinic si merele de aur
Cautand in povestile romanesti sau in baladele populare, rare sunt cele in care o importanta deosebita sa nu o aiba un arcas. Fie el print, Fat Frumos sau poate fiul cel mai mic al unui taran. Si totusi, pentru cei care stiu sa citeasca povestile, apare ceva la fel de important ca Arcasul. Si anume, arcul. Invariabil, nu se poate unul fara celalalt. Luati, de exemplu <Prazlea cel voinic si merele de aur>. Chiar daca fratii lui mai mari ar fi trebuit sa fie cei care sa urmeze la tron imparatului, tatal lor, pana la urma s-a dovedit ca cel initiat in anumite taine este fiul cel mai mic. Doar el a fost in stare sa raneasca zmeul si sa ii ia urma, pana in imparatia de dincolo. Iar imparatia de dincolo este sinonima cu o lume paralela, o lume in care toate sunt invers decat pe pamant. Iata asadar echilibrul Yin – Yang, surprins atat de bine in povestile romanesti. Oare ce cunostinte de esoterie sa fi avut scriitorul povestii?
Arcul lui Apollo
Sa mergem ceva mai departe, inspre radacinile spirituale ale romanilor. Priviti in lumea de dinaintea dacilor. Luptatori ai luminii, hiperboreenii se inchinau zeului Soarelui, Marele Apollo, care, alaturi de sora sa Artemis (Bendis la daci, Diana la romani), era un arcas neintrecut. Sageata slobozita din arcul sau isi atingea de fiecare data tinta. Asta pentru ca nu era o simpla sageata ci era o sageata care purta destinul celui catre care se indrepta. Vremurile respective erau vremuri ale zeilor, vremuri in care acestia se amestecau in viata oamenilor. Ce s-a intamplat cu arcul lui Apollo?! Dar cu Apollo?...
Apollo a fost transformat, la un moment dat, in Gebeleizis, zeul Soarelui la daci. Iar ei, dacii, considerau ca descind din vechea spita celesta, cea a lui Dakh – Sha, marele Creator al Universului. Dovada cea mai vie sunt atat templele inchinate Soarelui si care se gaseau la fiecare pas in dacia Mare, cat mai ales traditiile stramosilor nostri. Ce faceau dacii cand se apropiau furtunile? Se adunau luptatorii cu arcuri si trageau cu sagetile catre cer, fiind convinsi ca vor speria dragonul care zbura printre nori si inghitea Soarele. Ce faceau dacii cand Danubiusul isi revarsa, uneori apele si ii ineca pe slujitorii marelui zeu solar? Se adunau pe malul Dunarii si sagetau valurile, pedepsindu-l pe zeul protector al apei. Oare cum isi permiteau niste bieti muritori sa se lupte cu zeii daca nu credeau ca ei insisi au descindere divina?!
In trecut calitatea de Arcas, de Sagetator, iti conferea puteri aproape supranaturale si calitati de lider. Cei care reuseau sa treaca testele erau priviti drept conducatori ai tuturor neamurilor si priviti cu respect. Sfaturile lor erau luate drept porunci iar in luptele poruncite de ei ceilalti mergeau fara teama, stiind ca prin voia celui ales isi exprima voia zeitatea.
Marele preot al dacilor, Vezina, a fost pastrator al insemnelor puterii, arcul regilor daci fiind unul din semne. Romanii transilvaneni condusi de Gelu nu au putut fi infranti de oastea lui Arpad decat prin tradare. Va amintiti balada? Importanta pe care Gelu, conducatorul militar de atunci o acorda arcului. Ultima sa rugaminte adresata calului sau, cal care il scoate ranit din lupta, este sa fie inmormantat alaturi de arcul sau. Neintrand in posesia arcului, simbol al puterii, cotropitorii nu vor putea infrange niciodata rezistenta romanilor.
Arcul peste timp
In zona localitatii Sorocii, exista o colinda in care este surprinsa trecerea ritualica a Dunarii de catre erou. Constructia arcului este, de asemenea, un procedeu extrem de important. In aceasta colinda arcul este facut de 9 mesteri, alegerea lemnului fiind aproape vitala. Increstitul lemnului, apoi vrajirea sagetii arata importanta evenimentelor in desfasurare. Locul evenimentelor este “locul barbat”, la “dalba cetate”. Sageata trebuie trimisa peste munti carunti, ceea ce face ca alegerea voinicului sa fie una deosebita.
Facand un mic salt peste timp, ne oprim la Stefan cel Mare, unul din conducatorii romanilor care au preluat Arcul ca simbol al intersectarii puterii divine cu puterea omului. Pentru sprijinul pe care Dumnezeu i l-a dat ca sa-i infranga pe necredinciosi, Stefan a jurat sa construiasca o manastire. Locul ales pentru constructie a fost undeva in muntii Moldovei, acolo unde domnul Moldovei a sagetat.
Si totusi, de unde vine traditia arcului si a Arcasului? De ce, din atatea simboluri ale puterii, acesta s-a dovedit a-si fi pastrat nemurirea de-a lungul mileniilor?
Dincolo de legenda
Exista o legenda in care se spune, ca inainte de moarte, Apollo si-ar fi lasat arcul in paza unui mic popor din vechiul tinut al Hiperboreei, un popor nestiut de nimeni tocmai pentru ca nimeni sa nu stie unde sa caute arcul. Si se mai spune ca paznicii arcului il incredinteaza, mereu, celor mai demni, fiilor Luminii, pentru ca forta lui sa vina in sprijinul urmasilor micului popor care pe vremuri stia sa stapaneasca vanturile.
Sa aiba asta vreo legatura cu vechii solomonari pomeniti in legendele noastre? Acele fiinte mistice care stapanesc dragonii ce pot aduce ploaia si grindina si care inca mai traiesc pe teritoriul tarii noastre, nestiuti de nimeni, poate gata de a scoate din nou la lumina arcul lui Apollo? Toate astea sunt legende. Dar fiecare legenda s-a nascut dintr-un adevar, adevar pe care cei din vechime il cunosteau iar noi il cautam. Forta batranilor zei fie cu oamenii sarmani ai acestui pamant binecuvantat.
Eliszar
Va puteti abona la acest site prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website: